Și în tăcere ne trebuie dreaptă socoteală

Ca şi în vorbire, şi în tăcere ne trebuie dreaptă socoteală. Cu toate că această faptă bună este de mare folos celui ce se nevoieşte pentru mîntuirea sufletului său, uneori însă, de nu o vom face cu dreaptă socoteală şi bună cuviinţă, ne poate aduce pagubă şi păcat. Dumnezeiescul Părinte Isaac Şirul zice că „tăcerea este ajutătoare în lucrurile cele bune, mai înaltă decît toate lucrurile vieţii monahale” (Cuv. 34, p. 220); „tăcerea este taină a veacului viitor” (Scrisoarea a 4-a către Sfîntul Simeon de la muntele Minunat, p. 416). Apoi, arătînd şi pricinile pentru care cineva tace, zice: „Pentru trei lucruri tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru ferbinţeală şi rîvna faptei celei bune sau pentru că are convorbire tainică cu Dumnezeu şi de aceea mintea lui este atrasă de tăcere” (Cuv. 26, p. 171). Apoi, zice: „Nimic nu răceşte focul care vine de la Sfîntul Duh în inima monahului, spre sfinţenia sufletului, ca vieţuirea împreună şi multa vorbire, în afară de cea cu fiii tainelor lui Dumnezeu, care sporeşte cunoştinţa şi ne apropie de El. Că o vorbire ca aceasta deşteaptă sufletul către viaţă şi dezrădăcinează patimile, iar gîndurile cele urîte le alină mai mult decît toate faptele cele bune. Să nu-ţi cîştigi prieteni, nici împreună tăinuitori. decît numai pe unii ca aceştia pentru ca să nu se poticnească sufletul tău şi să te abaţi din calea Domnului” (Cuv. 43, p. 215-216). Iar Sfîntul Varsanufie zice că tăcerea intru cunoştinţă, cu dreaptă socoteală, este mai înaltă decît teologia.

De aceea, fiecare să-şi cerceteze gîndurile care îi vin în inimă, căci multora dintre ele nu este bine a le da drumul să iasă din gură. Sfîntul Isaac Şirul, arătînd că nu se cade celui nesporit în lucrare să vorbească, zice: „Dacă nu ai lucruri, nu vorbi despre fapta bună” (Cuv. 56, p. 269); iar Sfîntul loan Scărarul zice că „cel ce este prieten al tăcerii se apropie de Dumnezeu şi, vorbind cu El în taină, se luminează de la Dînsul” (Scara, Cuv. 5, p. 77). De asemenea, Sfîntul Nicodim Aghioritul zice: Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu e rău să vorbeşti; numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească, ţie şi celorlalţi (Războiul nevăzut, Cap. 23, p. 66). O cumpănă foarte folositoare între vorbire şi tăcerea cea cu dreaptă socoteală, ne-o arată dumnezeiescul Părinte Pimen cel Mare, Egipteanul, zicînd: Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face; iar cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea (Pateric, litera P, p. 62).

Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuș spre înviere, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992