Să ne temem de Domnul ca de fiare

Fiind chemaţi de Dumnezeu şi împăratul, să alergăm cu râvnă, ca nu cumva având viaţă scurtă, să ne aflăm în ziua morţii fără rod şi să murim de foame. Să ne facem plăcuţi Domnului, ca ostaşii împăratului. Căci după intrarea în oaste, ni se cere să ne facem slujba cu cea mai mare luare aminte.

Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare.

Să iubim pe Domnul cum îi cinstim pe prietenii noştri. Căci am văzut adeseori pe unii supărând pe Dumnezeu şi neavând nicio grijă de aceasta, dar mărind pe cei iubiţi de ei pentru vreun lucru neînsemnat şi folosind orice mijloc, născocind orice gând, răbdând orice necaz, făcându-le orice declaraţie (de cinstire), ei înşişi, sau prin prieteni, sau trimiţându-le orice fel de daruri, ca să-i întoarcă.

Să lucrăm virtuţile chiar de la începutul lepădării cu osteneală şi cu durere. Iar înaintând, să ne simţim în ele fără întristare, chiar dacă suntem întristaţi puţin. Dar când cugetul nostru muritor va fi copleşit şi stăpânit de râvna din noi, le vom lucra pe acestea cu toată bucuria, sârguinţă, dorinţa şi văpaia dumnezeiască.

Pe cât de vrednici de laudă sunt cei ce lucrează virtuţile şi împlinesc poruncile îndată de la început cu bucurie şi râvnă, pe atât de vrednici de plâns sunt cei ce, deşi se nevoiesc de multă vreme, le lucrează pe acestea încă cu osteneală, chiar dacă le lucrează.

Sfântul Ioan Scărarul, în Filocalia, vol.IX