Când dai, bucură-te şi spune: ”Slavă Ţie, Dumnezeule, că m-ai învrednicit să aflu pe cineva să-l odihnesc”

Dumnezeu nu are nevoie de nimeni, dar Se bucură când vede pe cineva că odihneşte chipul Lui şi-l cinsteşte pe acesta pentru El. Când cere cineva de la tine din cele ce ai, nu spune în inima ta că voi ţine aceasta pentru sufletul meu, ca să mă desfătez cu ea, că Dumnezeu îi va împlini lipsa aceluia din altă parte. Cuvintele acestea sunt ale celor nedrepţi, care nu cunosc pe Dumnezeu. Omul drept şi cinstit nu dă cinstea sa altuia. Nici nu va lăsa să treacă nelucrată vremea harului . Omul sărac şi lipsit e miluit de Dumnezeu (căci Domnul nu părăseşte pe nimeni), dar tu ai întors de la tine cinstea ce ţi-a venit de la Dumnezeu şi ai depărtat harul Lui, depărtînd pe sărac. Drept aceea, când dai, bucură-te şi spune: «Slavă Ţie, Dumnezeule, că m-ai învrednicit să aflu pe cineva să-l odihnesc». Iar de nu ai ce să-i dai, bucură-te şi mai mult, şi zi, mulţumind lui Dumnezeu: «Mulţumescu-Ţi Ţie, Dumnezeul meu, că mi-ai dat acest har şi cinste să mă sărăcesc pentru numele Tău, şi m-ai învrednicit să gust din necazul presărat pe calea poruncilor Tale, prin boală şi sărăcie, precum au gustat sfinţii Tăi, care au umblat pe calea aceasta».

Sfântul Isaac Șirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe în Filocalia, vol.X