Trupul e mai de preț decât veșmintele, sufletul e mai prețios decât trupul, iar Împăratul cel Strălucitor e mai de preț decât sufletul

Când va veni Ziua de Apoi – când Cea Dintâi și Cea de pe urmă Zi se vor descoperi drept o Unică Zi – cei curați se vor bucura, dar cei necurați se vor tângui. Iar cei necurați vor striga: „Vai, noi am mâncat cenușă pe pământ și acum trebuie să mâncăm foc în cer!”. Proorocii tăi, o, Cerească Maică, au fost descoperitorii focului de sub cenușă, care au plonjat în craterele vulcanilor. Prin mila ta nemărginită, tu i-ai îngăduit fiecărui prooroc să descopere scânteia pentru care el a plonjat, până când toate scânteierile s-au unit în incendiul strălucitor al Fiului Tău, o, Maică Cerească.

O, Doamne, Tu ai ridicat păstori pentru fiecare turmă, iar păstorii au aprins focuri pentru turmele lor, ca nu cumva acestea să înghețe pe drumul aspru al istoriei, conducându-le la vremea când Omul Absolut, Cel Unul născut Fiu al lui Dumnezeu va izbucni într-un foc mare și va chema toate turmele să se încălzească. Cu adevărat, cât de adânc ascunse sunt toate metalele prețioase – ochii din adâncurile pământului! Întocmai precum Tu ești ascuns dedesubtul cenușii lumii, o, neprețuită Piatră!Omul cel sărac își ară câmpul și dă din cap când îi spun: „Om bogat, în adâncul pământului tău sterp se află un lac de aur topit”. Nu dați din cap, fii împovărați ai Împăratului, când vă spun că trupul e mai de preț decât veșmintele, sufletul e mai prețios decât trupul, iar Împăratul cel Strălucitor e mai de preț decât sufletul.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *