Țineţi minte: ce văd eu rău la celălalt, acela este un lucru pe care îl am eu în mine

Aproapele nostru este oglinda noastră, dar să nu luăm asta în mod absolut. Suntem cu toţii subiectivi, încă bolnavi, şi suntem ca nişte oglinzi concave sau convexe în care ne vedem deformaţi, mai laţi, mai lungi. Să avem prieteni, să avem prieteni care să ne spună cum ne vedem din afară, şi să discernem în ce ne spun ei, cât ne este de folos.

Dar ţineţi minte: ce văd eu rău la celălalt, acela este un lucru pe care îl am eu în mine. Dar, dacă văd pe cineva că fură un portmoneu, asta nu înseamnă că eu sunt un hoţ refulat. Nu! Dar dacă zic: „Hoţii ăştia nenorociţi, i-aş strânge de gât”, dacă simt o repulsie, o încărcare sentimentală foarte mare, în­seamnă că m-am lăsat de furat de curând sau tare îmi pare rău că n-am furat şi eu.

Când avem o încărcătură afectivă foarte mare faţă de un defect sau ceva neplăcut la ci­neva, atunci e proiecţie. Şi dacă am o admiraţie, tot pro­iecţie este, că proiectăm şi lucruri bune, acele lucruri mi­nunate din noi pe care nu îndrăznim să le trăim, să le lucrăm, şi le proiectăm pe Părintele, pe maica Siluana. Dar nu aş fi atras de nişte valori, dacă nu le-aş avea în mine… Să luăm aminte!

Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *