Nu-i mai mare dar, ca darul rugăciunii
Fiecare om pe care Domnul ţi l-a scos în cale să simtă că ţi-e drag, că-i vrei binele şi ai dorinţa vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toţi iubirea ta.
Şi cum să nu-i iubeşti pe toţi, când sunt cu toţii de mare preţ în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt şi neînsemnat cum e, are o soartă măreaţă şi zguduitoare, vrednic de luat în seamă şi de plâns. Că pentru toţi, până la unul, S-a întrupat şi S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune, sus şi tare, că niciodată nu-i preţuim pe oameni aşa cum se cuvine, şi de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. 1 Cor. 12, 23).
Să-ţi pese de fiecare om, ajută-l, doreşte-i mântuirea. Cu gingăşie, însă, să-l ajuţi. Nu-i ţine predici, că nu-i sunt de folos nici lui, nici ţie. Nici sfat nu da de nu ţi s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. Să-ţi fie pildă adânca smerenie, cu care Sfântul Serafim de Sarov îi întâmpina pe cei ce veneau la el, mic ori mare. (…)
Mai înainte de a le vorbi oamenilor de Dumnezeu, roagă-l, pe Duhul Sfânt să te lumineze cum şi ce să spui. Şi întotdeauna, cu rugăciune pentru cel de lângă tine, caută şi află cuvântul potrivit.
Că rugăciunea unelteşte iubirea de oameni, o ţine vie, o sporeşte şi o arată. Rugăciunea iţi deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine şi să-i cunoşti nevoia. Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagosloveşte cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Şi nu-i mai mare dar, ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i ştii nevoia şi necazul. Dar, ţine minte că nu e om să n-aibă trebuinţă de rugăciunea şi de iubirea ta.
Iar, nevoia pe care o are fiecare, ţi-o arată rugăciunea. Ea iţi şopteşte şi de-i bine să-i vorbeşti şi cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea şi să stai deoparte.
Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia – fragment
