Soția devotată nu ascunde nimic de soțul său
Cunoașterea este puterea bărbatului, iar puterea femeii este gingășia. Cerul binecuvântează întotdeauna casa celei care trăiește pentru bine.
Soția devotată îi arată soțului său cea mai deplină încredere, nu ascunde nimic de el. Ea nu ascultă acele vorbe de admirație ale oamenilor străini pe care nu i le-ar putea povesti. Împarte cu el fiecare sentiment al său, fiecare nădejde, fiecare dorință, fiecare bucurie și fiecare amărăciune.
Când se simte dezamăgită sau jignită, poate avea ispita de a căuta compasiune povestindu-și trăirile prietenilor apropiați: nimic nu poate fi mai distructiv decât acest lucru, atât pentru propriile ei interese, cât și pentru refacerea păcii și fericirii din casa ei. Amărăciunile de care ea se plânge străinilor rămân răni nevindecate. Soția înțeleaptă nu împărtășește nefericirea sa tainică nimănui, în afara soțului său, pentru că numai el poate șterge, prin răbdare și dragoste, toate neînțelegerile.
Sfânta Muceniţă Alexandra, Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011 – fragment