O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi-mi iartă abaterea de la cinste, dragoste şi dreptate

Creştinul adevărat are măsură în toate. El nu este delăsător, dar nici foarte aspru cu sine însuşi; nu este prea milostiv, dar nici rău. El este drept, fără a fi crud, şi dă fiecăruia ale sale, iar importanţa personalităţii sale o acoperă cu smerenia, pentru a nu întărâta iubirea de sine a altcuiva.

Dar eu nu sunt astfel. Eu ori mă uit printre degete la orice aş face, ori caut orice mărunţiş în vreun lucru. Pe unii îi laud până când se satură cu totul de mine, iar pe alţii sunt supărat mai mult decât ar trebui şi astfel trece ziua şi eu tot supărat rămân pe acea persoană; sunt invidios pe darurile pe care le primesc alţii şi înjosesc pe cei care primesc distincţii. îmi place să dezvălui în toţi oamenii punctele lor slabe şi să-i arăt cu degetul pentru acestea, şi înăbuş pe oricine este mai slab decât mine cu ceea ce am eu superior.

O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi-mi iartă abaterea de la cinste, dragoste şi dreptate. Pune-mă din nou în mediul sănătos al celor egali, ca să nu mă fac mai mare decât alţii vreodată şi să nu mă mustre conştiinţa că fac ceva cu cap, dar nedrept, sau drept, dar fără milă.
Episcopul Porfirie Uspenski, Spovedania unui păcătos, Editura Sophia – fragment