„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu ce judecată veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi”

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu ce judecată veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi” (Matei VII, 1-2)

Un om căruia totdeauna îi plăcea să judece pe alţii se întâlni cu un necunoscut, care avea nasul foarte roşu. El îl judecă pe dată şi-l consideră ca pe un mare beţiv, zicându-şi: omul acesta trebuie să fie mare beţiv, de vreme ce are nasul roşu ca un ardei. Şi de atunci, se porni să facă judecată aspră acelui necunoscut. Când avea prilejul spunea la toată lumea cât de beţiv era omul acela cu nasul atât de roşu. După un anumit timp, venind vorba despre omul acela, unul dintre oameni zise:

— Săracul, ce păcat că a murit, era un om tare bun!

Dar cel care-l judeca aspru, zise cu răutate:

— Cum era să nu moară, dacă era aşa de beţiv?

Dar celălalt îl opri şi cu mai multă milă zise:

— Îl cunosc bine, era un om credincios şi foarte iubit de toţi pentru blândeţea lui; nu s-a îmbătat în viaţa lui, dar avea nasul roşu din pricina unei boli grele de care suferea.

Această întâmplare l-a determinat pe omul care judeca aspru pe alţii, să renunţe la acest păcat, care roade sufletul multora. Deci: să nu judecăm, ca să nu fim judecaţi.

Pr. Valeriu Dobrescu, Istorioare moral-religioase, Editura Icona, Arad, 2016