Dureroasă este calea ce duce la agonisirea Sfintei Iubiri
„Dumnezeul nostru foc mistuitor este” (Evr. 12, 29). Dragostea lui Dumnezeu este miezul Fiintarii mai nainte de veci. In ea, in Dragoste, toate celelalte insusiri ale Dumnezeirii isi afla expresia cea mai inalta: intelepciunea, imparatirea, Puterea, Lumina. Ea cuprinde frumusetea imparatiei celei din veci, celei neclatite. Dragostea lui Hristos este si descoperirea Tainei dragostei Tatalui.
Dragostea lui Hristos, afland-o inima gata sa-i primeasca flacara, se salasluieste in ea. Dar aceasta deosebita binecuvantare, in lumea de fata nu da liniste slujitorului sau, pana nu isi savarseste lucrarea (cf. Io. 17, 4). Cuvantul despre rugaciunea nascuta dintr-o astfel de dragoste infricoseaza inima.
Dureroasa este calea ce duce la agonisirea sfintei Iubiri. Insa nu exista alta cale, precum nu este alt Dumnezeu (cf. Io. 14, 6). „Duhul este osarduitor, dara trupul neputincios” (Mt. 26, 41). De inima din pamant nascuta se poate atinge Lumina cea nezidita a dragostei lui Hristos in anume ceasuri alese. In ea se cuprinde vecinicia lui Dumnezeu. Ea este singurul si ultimul tel al nevointei noastre.
Nici mintea noastra in caderea sa, nici inima, fara lucrarea Dragostei ce de la Tatal purcede, nu pot urma lui Hristos in Ghethsimani si cu atat mai putin pe Golgota. Plansul adanc din intreaga noastra fiinta, din pricina acestei iubiri a carei prezenta arde inlauntrul nostru in timpul rugaciunii pentru lume, poate atinge o intensitate care depaseste puterea noastra de a o rabda. Atunci iese duhul nostru in vecinicia lui Dumnezeu, si rugaciunea inceteaza. Astfel, durerea premerge fericita iesire a duhului nostru catre Dumnezeu. Dupa intoarcerea sa insa, sufletul cearca o dulce liniste si acea pace, despre care Apostolul Pavel spunea ca ea „covarseste toata mintea” (Flp. 4, 7).
Arhimandrit Sofronie Saharov
