Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos
Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos. Rugându-te lui Dumnezeu, în timpul luptei, să nu zici: scapă-mă de cutare, sau de cutare, sau dăruieşte-mi cutare sau cutare.
Dumnezeu este aproape de fiecare om, însă împlinirea poftelor noastre, care sunt împotriva voii Lui, nu-I îngăduie să ne audă. Deci, nu te lăsa înşelat de părerea de sine. După cum pământul nu poate aduce rod de la sine de nu va fi semănat şi udat cu apă, aşa şi omul nu va putea aduce rod duhovnicesc fără pătimirea celor rele lucrate de viaţă cea cu nevoinţe şi fără de smerita cugetare.
Prin cuvintele „pătimirea celor rele” se înţeleg nevoinţele şi lipsurile trupeşti. Jugul nevoinţelor şi lipsurilor trebuie să şi-l ia fiecare om care vrea sa scape de sub stăpânirea patimilor. Nevoinţele şi lipsurile nu trebuie sa depăşească măsura cuvenită, adică nu trebuie sa depăşească puterile şi să vatăme sănătatea.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Tâlcuiri la Patericul egiptean, Editura Anastasia, București, 1996 – fragment