Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoşii!
Dacă părinţii noştri au trecut la cele veşnice, ne rugăm noi cu osârdie pentru ei? Facem milostenie pentru sufletele lor? îi pomenim atunci când se fac pomenirile morţilor la biserică, în zilele numelui lor şi în ziua morţii lor? De câte ori i-am trecut la slujbele Bisericii? De câte ori am mers sau am îngrijit mormintele lor?
Mai au cruce mormintele părinţilor noştri, aşa cum s-a obişnuit să se pună la mormintele tuturor creştinilor? Pocăiţi-vă în faţa lui Dumnezeu, voi, cei ce uitaţi de fiecare dată să faceţi aceste lucruri, motivând permanent că sunteţi ocupaţi cu serviciul şi cu alte treburi! Nu, astea nu sunt ocupaţii, ci sunt o adevărată deşertăciune şi o manifestare a nedorinţei de a vă îngriji de sufletele celor adormiţi.
Dacă Domnul a pus pe careva dintre voi şef peste cineva, nu cumva păcătuiţi printr-o toleranţă sau, dimpotrivă, printr-o severitate exagerată faţă de supuşii voştri? Sau poate, din cauza obligaţiilor de şef, aţi uitat că aveţi sub stăpânirea voastră oameni vii, suflete vii şi că nimeni nu ne-a scutit de datoria de a fi oameni în raport cu supuşii noştri? Acest lucru se cere în mod special de la noi, creştinii!
Nu cumva i-aţi supărat pe subordonaţii voştri prin nervozitate? Nu cumva v-aţi ales oameni preferaţi, cărora le-aţi iertat totul, descărcând-vă pe alţii mânia pentru greşelile lor? Nu i-aţi hărţuit, oare, pe subordonaţi cu sâcâieli mărunte, cu tot felul de nedreptăţi?
Arhimandrit Ioan Krestiankin, Cum să ne spovedim după îndreptarul celor Zece Porunci și al Fericirilor, Editura Sophia