Dacă avem pace înlăuntrul nostru , o vom răspândi şi celorlalţi

Dacă avem pace înlăuntrul nostru , o vom răspândi şi celorlalţi .Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi. Vedeţi că sunt foarte puţini aici pe pământ cei smeriţi şi blânzi, dar sunt fericiţi. Nu se vatămă, chiar dacă-i răneşti.  Oricum te-ai purta cu ei, sunt în pace şi liniştiţi, te plâng doar pe tine că te chinui atât.

Energia cugetului mânios este uriaşă. Când ai gânduri de nemulţumire, ele lucrează cumplit de distrugător în tine. Mi-a spus asta cineva sau am citit pe undeva: omul, când este foarte mânios, consumă atâta energie, încât cu acea energie ar putea să tragă o mare garnitură de tren, de nu ştiu câte vagoane, nu ştiu câţi kilometri…

De necrezut în ce măsură ne chinuim singuri! Iar pe omul smerit poţi să-l şi loveşti, el doar te căinează pe tine pentru că te chinui singur! Aceştia sunt puţini la număr pe pământ, dar pentru ei străluceşte  soarele. Este binecuvântare de la Dumnezeu şi pentru copiii mici. De aceea osteniţi-vă să aveţi gânduri şi doriri bune. Vedeţi că noi, acum, adunăm roadele dorinţelor şi gândurilor noastre. Nimeni altul nu este vinovat, decât noi singuri. Întotdeauna începem dinafară, vrem să îndreptăm pe ceilalţi, dar niciodată nu începem de la noi. Fiecare trebuie să înceapă de la sine, căci prin viaţă se spun mai multe decât prin cuvinte.

Fiecare doreşte să se apropie de sufletul smerit. Putem auzi multe lucruri ziditoare, dar întrebarea este dacă vom pune în lucrare toate acestea în viaţa noastră. Însă, când vedem vreun suflet smerit şi blând, care nu se vatămă nici dacă-l răneşti, care-i întotdeauna în pace, liniştit, bun, atunci vine asupra noastră, cum se spune, ca o căldură după un îngheţ. Gândurile lui sunt întotdeauna pline de bucurie, pretutindeni în jurul lui, în toate părţile, se revarsă pacea. El întotdeauna are pace, gânduri paşnice, întotdeauna linişte, harul lui Dumnezeu. Şi toţi doresc să se apropie de acest suflet. De ce? Pentru că are gânduri paşnice, iar pacea are înrâurire asupra sistemului nervos al tuturor fiinţelor vii. Vedeţi, mulţi se minunează cum se apropiau fiarele de sfinţi, asemeni animalelor domesticite. Fiarele nu-i atacau pe sfinţi. Iar acesta-i un lucru simplu, nu este vreo înţelepciune! Sfinţii nu aveau frică, nici măcar de moarte, şi mai întâi în cuget – şi atunci îi iubeau toţi, nu numai oamenii, ci şi animalele. Vedeţi, atunci când câinele atacă, el de fapt se apără. Dacă aveţi înlăuntrul vostru frică de animale, el latră şi vă atacă. Aceasta este pentru că frica noastră înrâureşte în chip rău asupra sistemului lui nervos, şi el se apără. Dar dacă avem dragoste faţă de animale, el nu ne va ataca. Se va apropia de noi ca unul îmblânzit. Asemenea este şi cu sfinţii.

Noi, prin gândurile noastre, săvârşim armonie sau neorânduială în Zidire. La Petrovaţ, era un părinte B. Era un om puţin cam aspru, răspundea aspru, dorea disciplină, dar iubea foarte mult animalele. Întotdeauna erau o mulţime în jurul lui, fie câini şi pisici, fie altele din lumea animalelor. Şi într-o zi, toamna, a intrat să sfinţească cu aghiasmă casa unuia dintre enoriaşi, care avea un câine ciobănesc german, mare cât un viţel. Probabil că stăpânul a venit la poartă şi a răspuns, iar câinele s-a smucit dintr-o dată şi a sărit de-a dreptul pe părinte. Am crezut că va rămâne din părinte numai mantia. Dar el şi-a întins mâinile: „Hai să ne luăm la trântă.” Câinele doar şi-a pus labele pe umerii părintelui şi a început să-l lingă. S-au minunat toţi, dar părintele le-a spus: „El ştie că iubesc animalele, ştie că-l iubesc.” Şi a trecut câinele pe lângă el. Iată, vedeţi ce înseamnă gândurile bune, pline de dragoste şi bunătate?! Dacă animalele se alipesc de noi, de ce, atunci, nu ar face asta şi oamenii, fiinţe raţionale? Căci, prin gândurile noastre, noi facem armonie sau neorânduială.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  ”Pace și bucurie în Duhul Sfânt”