Câte zile se postește înainte de Sfânta Împărtășanie?
Pentru a se împărtăşi omul credincios, cu Trupul şi Sângele Domnului cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, desigur că are nevoie de o pregătire specială. Apostolul Pavel (I Corinteni 11, 27-32) menţionează consecinţele unei apropieri lipsite de vrednicie de Masa Stăpânului.
Din pricina acesteia vin bolile, moartea şi alte pedepse asupra oamenilor care se împărtăşesc cu nevrednicie,„…căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă lui îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului”. Şi Apostolul recomandă ca cel care urmează să se împărtăşească să se cerceteze mai întâi pe sine şi după aceea să se apropie: „Să se cerceteze omul pe sine şi astfel să mănânce din pâine şi să bea din potir… Căci, dacă ne cercetăm pe noi înşine, nu vom fi judecaţi”.
În ce constă cercetarea şi discernământul acesta? Apostolul Pavel nu ne spune, dar, din practica Bisericii acelei epoci, reiese cu siguranţă că era vorba despre o viaţă în frica de Dumnezeu, de o credinţă adâncă şi de evlavie adâncă faţă de Taină, despre împăcarea şi iertarea reciprocă, cât şi despre cercetarea conştiinţei. Adică, este vorba, pe scurt, despre trei cuvinte pe care le cere şi astăzi Biserica de la cel care se apropie, spunându-i: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!”.
Postirea nu era socotită o condiţie pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie. Sfânta Liturghie se săvârşea seara, în timpul cinelor obşteşti, în timpul „agapelor”, după ce, mai înainte, toţi se împărtăşiseră din masa obştească. Adică, repetau întocmai practica Domnului, care a întemeiat Taina „după cină”, în foişorul din muntele Sion.
După aceea, din motive de evlavie, Dumnezeiasca Liturghie s-a despărţit de cină şi s-a săvârşit dimineaţa. Atunci a început treptat să apară şi obiceiul ajunării de orice mâncare, de la miezul nopţii până la vremea împărtăşirii. Aceasta a fost, şi este până astăzi, postirea oficială şi consacrată, pregătitoare pentru Dumnezeiasca Euharistie. Este vorba despre postirea şi înfrânarea pe care o fac credincioşii aşteptându-L pe Mirele sufletului lor, pe care o leagă cu rugăciunea, cu cercetarea de sine şi cu curăţirea sufletească şi trupească.
Când Dumnezeiasca Liturghie se săvârşea după amiaza, ca în zilele Postului Mare, (Liturghiile Darurilor mai înainte sfinţite), sau în Ajunurile Crăciunului şi Bobotezei şi în Sâmbăta Mare, postirea se prelungea de la miezul nopţii până după amiaza, adică până la ceasul împărtăşirii. Doar în Joia Mare se păstra vechea practică şi credincioşii se împărtăşeau după-amiaza, fără să postească toată ziua. Această „postire euharistică” o impun multe canoane, precum Canonul 41 al Sinodului din Cartagina („…astfel încât Sfintele jertfelnicului să nu se săvârşească de către oameni nepostitori, cu excepţia unei zile pe an, în care se săvârşeşte Cina Domnului”, adică Joia Mare), Canonul 47 al aceluiaşi sinod „Sfintele Sfinţilor să fie aduse cu vrednicie de către cei postitori”), Canonul 29 al sinodului Quinisext şi Canonul al 9-lea al Sfântului Nichifor al Constantinopolului. Aceasta o înţelege şi Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Cei ce urmează să se apropie de înfricoşătoarea şi Dumnezeiasca Masă şi de Sfânta Taină s-o facă cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţă curată, cu postire şi rugăciune”. (Omilie la ziua Naşterii Domnului).
Ajunarea de mai multe zile, adică mâncarea de hrana uscată şi nu abţinerea totală de la mâncare, ca pregătitoare pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie, era necunoscută în Biserica veche. Dovada cea mai caracteristică este Liturghia de duminică. Săvârşirea Liturghiei presupune că se vor împărtăşi credincioşii, dar cum puteau s-o facă dacă era obligatorie ajunarea înainte de împărtăşanie, de vreme ce postirea în ziua de sâmbătă, în afară de Sâmbăta Mare, era interzisă cu epitimii aspre de către sfintele canoane? (66 Apostolic, Sinodul Quinisext 55).
La fel, şi în timpul Săptămânii Luminate, Canonul 66 al Sinodului Quinisext stabileşte ca în fiecare zi creştinii „să se împărtăşească” cu Sfintele Taine, în timp ce în toate aceste zile se face dezlegare „la toate”.
Deoarece postirea este socotită de către Biserica noastră ca mijlocul cel mai bun de pregătire, curăţire şi îngrijire al credinciosului, de aceea recomandă celor care se împărtăşesc la intervale mari, sau să vină la Dumnezeiasca împărtăşanie după postirile bisericeşti rânduite (Postul cel Mare, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii, Postul Crăciunului), sa să ţină după putere trei, sau mai multe, sau şi mai puţine zile înainte de Dumnezeiasca împărtăşanie.
Chestiunea aceasta este la latitudinea duhovnicului iluminat care, ştiind adâncul inimii şi condiţiile de viaţă ale fiilor săi duhovniceşti, va hotărî dacă este indispensabilă pregătirea prin postire şi durata ei.
În tot cazul, postirea consacrată înainte de Dumnezeiasca Împărtăşanie, repetăm, este înfrânarea totală de la mâncăruri începând cu miezul nopţii, care doar în situaţia primejdiei morţii poate fi încălcată, conform Canonului 9 al Sfântului Nichifor al Constantinopolului („Trebuie să se dea Dumnezeiasca Împărtăşanie celui bolnav care este în primejdie de moarte, şi după ce a gustat mâncare”).
Pr. Ioannis Foundoulis, Răspunsuri liturgice, vol. I, trad. pr. Victor Manolache, Ed. Bizantină, p. 114-116
