Când avem în inimă bucurie, atunci ne simțim ca în Rai

Sfinții Părinți spun: ”Ceea ce credința dorește, Dumnezeu făptuiește, dar plinătatea vieții creștine este desăvârșita smerenie”. Chiar unul dintre proorocii Legii vechi spune: ”Numai asupra celui blând și smerit cu inima voiu privi”. Cei blânzi și smeriți sunt moștenitorii Împărăției Cerurilor, și, vouă, tuturor, vă doresc să fiți și voi fii ai Luminii, și să ne aflăm împreună înaintea Domnului, să-L slăvim pe Domnul pururea și în veacul veacului. Iată, planeta noastră a ajuns la sfârșitul ei; tot ceea ce s-a întâmplat, până la capăt, și mai cu seamă în această scurtă vreme, totul trece neînchipuit de repede – și slavă lui Dumnezeu că este așa, ca viața noastră să nu fie în zadar, să nu ne chinuim aici fără folos, căci Împărăția Cerurilor este o stare gândită a sufletului, iar iadul asemenea; noi acum suntem în rai, acum în iad. Când ne aflăm într-o stare rea, în noi e iad, nu avem pace, nici liniște. Când avem în inimă bucurie, atunci ne simțim ca în Rai. De aceea trebuie neîncetat să ne ostenim în rugăciune. Puțin sunt cei de pe fața pământului care primesc în dar harul. Am cercetat cu foarte mare luare-aminte felul cum s-au simțit Sfinții Părinți în timpul vieții și cum au reușit să păstreze acest dar al harului până la capăt, aici – harul primit în dar. Sfinții Părinți spun că aici pe pământ se află oameni care au păcătuit mult, care au cercarea vieții, dar care, atunci când s-au întors la Domnului, nu s-au mai abătut nici la dreapta, nici la stânga, ci au mers de-a dreptul spre Domnul. Și Sfântul Apostol Pavel, și Maria Egipteanca, și mulți alții, când s-au întors la Domnul, au rămas la El. Noi încă nu am ajuns la această înălțime, pe noi încă ne trage ceva aici, pe pământ. Acum suntem în odihnă, acum în luptă, dar puțini sunt cei ce dobândesc darul harului.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Ed. Predania, București, 2010