Atunci când conștiința ne cercetează pentru ceva, alergăm la Domnul prin spovedanie și urmăm cuvântul Său

Încă din primele vremuri creștine, Taina Sfintei Spovedanii precede Sfânta Împărtășanie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la asta: ”Mulți dintre credincioși…, deși sunt plini de nenumărate rele…, se apropie de Sfânta Masă la praznice, cum o fi. Nu știu că vremea potrivită pentru Sfânta Împărtășanie nu este praznicul și sărbătoarea, ci conștiința curată… de aceea, rogu-vă pe toți, nu vă apropiați de Sfintele Taine doar pentru că praznicul o cere,,, Ci să curățați bine inima voastră multe zile prin pocăință, rugăciune și milostenie. Îndemnul preotului, Sfintele Sfintelor” înseamnă că ”cel ce nu are pocăință sinceră… nu este vrednic să se apropie de Sfânta Împărtășanie”. Pocăința curată naște în inimile noastre bucurie neîncetată și ne face să vedem lumina neînserată pe care, dacă nu ne vom lupta cu toată râvna s-o dobândim…, nu vom putea niciodată să ne împărtășim cu vrednicie cu Sfintele Taine”.

Înainte ca omul să primească în el Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos, trebuie să se curățească prin Sfânta Spovedanie. Apostolul Pavel scrie: Să se cerceteze însă omul pe sine, și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.

”Cum Îl vom lua în noi pe Dumnezeu și vom deveni de-un-trup cu El, dacă nu stârnim mai întîi păcatele prin spovedanie și dacă nu curățim mizeria pe care acestea au făurit-o în suflet, prin milostenie, neprihănire și înfrânare, prin rugăciune și ccucernicie și prin alte fapte ale pocăinței?”

Atunci când conștiința ne cercetează pentru ceva, alergăm la Domnul prin spovedanie și urmăm cuvântul Său, care este exprimat de duhovnic. Acela va rândui și apropierea noastră de Sfânta Împărtășanie.

Ieromonahul Grigorie, Pocăința și spovedania, Ed. Egumenița, 2019

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *