Asta am moştenit noi de la Adam şi Eva, vulnerabilitatea
Să învăţăm şi noi: atunci când nu poţi să dăruieşti, nu te supăra, nu invidia pe celălalt, ci alungă păcatul. „Păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!”
Omul cade în păcat pentru că nu poate rezista emoţiilor, vulnerabilităţii. Asta am moştenit noi de la Adam şi Eva, vulnerabilitatea, nu vinovăţia. Iar Dumnezeu asta spune: „Tu poţi să biruieşti păcatul” cu aceste simţiri, cu aceste stări. Să nu credeţi că drepţii n-au avut aceste simţiri. Dar, fie n-au urmat lor, fie s-au pocăit. Când citim Psaltirea, aflăm o adevărată revărsare a preaplinului emoţional şi sufletesc al omului şi gustăm şi puterea cu care Dumnezeu ne întâmpină în neputinţe.
Să învăţăm numai să-L primim aşa cum vine!
Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, 2012 – fragment