Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei
Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poți. Nu-i da prea mult, ca să nu-ți pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată.
Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei… Și dacă dai, să fugi cât poți de mândrie. Ei, parcă cine știe ce am făcut! Au fost sfinți care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie așa încât să nu te știe nimeni. Mai sunt asemenea sfinți si în zilele noastre. Pe Sfântul Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: „Nu cumpăra asa mult, cumpără mai puțin, că ai acasă copii care te asteaptă…” Iaca asa… Și acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel – l-au si pieptănat. Și nu-l știuse nimeni până atunci… Ai văzut?
Petru Vameșul – era un vameș… om mare era el în vremea aceea. Și asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Așa spune cartea… Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. „Mă, da’ tu cât ai câstigat? Da’ tu? Da’ tu?…” Si unul zice: „Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?” Cela nu, cela nu… NU! „Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vameșul?” Ceilalți au râs: „Mă, da’ ai să capeți câteva bețe…” Și au pus rămăsag. Și acela mai îndrăzneț se duce la poarta lui Petru Vameșul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, „dă-mi” si „dă-mi”. „Mai pleacă de acolo, măi… Mai du-te, am zis!” Acela, „dă-mi” si „dă-mi” – nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur – nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cerșetorului. I-a dat și cu pâinea în cap, săracu’. Acela a înhățat pâinea si, pe fugă – drept la ceilalti, care-l așteptau: „Uite, mă, am căpătat… din mâna lui, mă… din mâna lui Petru Vamesul”. Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi – i-a dat Petru cu pâinea în cap… Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vameșul – dar s-a îmbolnăvit de moarte. Și n-a mai știut nimic, în boala lui… Ceilalți ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru și să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: „Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!” Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: „Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta” – adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: „Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac”. Și a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea – le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Și a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: „Îți dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ți-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oraș și să mă vinzi ca rob, iar prețul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci”. „Cum, stăpâne, să te vând?!” „Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine.” Și, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales creștinii, că erau credincioși, și erau mai buni decât păgânii. Și cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca așa… Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut și pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Și l-a întrebat boierul: „Ce știi tu să faci?” „Grădinărie, stăpâne.” Și l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Și lucra cu credintă, nu asa… Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: „Mă, ăsta-i Petru Vamesul!” „Ba nu-i el, seamănă cu el…” „Ba el e, măi, Petru e…” L-au cunoscut. Însă Petru a simțit că de el vorbesc și a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd și mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: „Deschide poarta!” „O deschid, stăpâne!” – a vorbit mutul… Si Petru a ieșit pe poartă și a fugit, că n-a mai știut nimeni de el. Și a venit portarul care fusese surd și mut și a spus: „Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat”. Iaca așa… Ai văzut? Dintr-o pâine… A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunoștința adevărului.
Desigur că cei care au soț, familie, copii trebuie întâi să-și împace casa, familia, copiii, și pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu alții, străini, iar copiii și-i lasă să flămânzească și să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: „Mă, da’ milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot…” Întâi casa să ți-o îngrijești, familia s-o întreții, și apoi te ocupi și de alții. Așa spun canoanele, așa spune cartea…
Părintele Paisie de la Sihla – fragment