Sfântul Duh în viața noastră

Învăţătura despre Sfântul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, este ca un fir roşu care străbate Biblia de la un capăt la celălalt. Această învăţătură în termeni dogmatici se numeşte pnevmatologie. Învăţătura ortodoxă despre Sfântul Duh se deosebeşte întru totul faţă de catolicism şi protestantism.

“Iar în ziua cea mare a sărbătorii (Cincizecimea), Iisus a stat între ei şi a strigat, zicînd: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfânt pe Care avea să-L primească acei ce cred în El. Căci nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-a răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre farisei. Nu cumva Legea noastră judecă un om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?

Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii: Cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 7, 37 – 53 şi 8, 12).

Cuvintele Sfintei Evanghelii sunt inspirate de Sfântul Duh, ele sunt roadele lucrării Sfântului Duh pe care le descoperim de fiecare dată cînd citim din Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel ne spune că: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepciunea cea întru dreptate” (Timotei 3, 16).

Iar Sfântul Apostol Petru adaugă, în a doua sa epistolă, următoarele:

“Aceasta ştiind mai dinainte, că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia: pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2 Petru, 1, 20 – 21).

Duminica aceasta este închinată Sfântului Duh care este a treia Persoană a Sfintei Treimi, care S-a pogorît din ceruri la cincizeci de zile de la Sfintele Paşti. De aici şi denumirea biblică dată praznicului acesta: CINCIZECIMEA. Ca denumire este o sărbătoare veche, pe care o întîlnim şi în Vechiul Testament, la poporul evreu, însă cu altă semnificaţie spirituală: descoperirea Decalogului, adică cele zece Porunci date de Dumnezeu lui Moise şi întregului popor, pe muntele Sinai (Ieşire, capitolul 20).

Acest praznic se mai numeşte în popor şi RUSALII, deoarece Pogorîrea Sfântului Duh a coincis cu o mare sărbătoare a românilor în cinstea trandafirilor. În limba latină la trandafir se spune: “rosa”. Prin Duhul Sfânt s-au convertit, s-au încreştinat atât oamenii, cât şi toate sărbătorile şi tradiţiile păgîne. Mare este lucrarea Sfîntului Duh de-a lungul istoriei şi până-n vremea noastră! În cartea Sfinţilor Apostoli, la capitolul doi, se descrie amănunţit modul de coborâre a Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli care în acele momente se aflau într-un foişor:

“Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitorii iudei, bărbaţi cucernici din toate popoarele care sunt sub cer. Şi iscîndu-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lîngă Cirene şi romani aflaţi în trecere, şi prozeliţi. Cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!

Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicînd unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. Şi stînd Petru cu cei unsprezece apostoli, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscut şi luaţi în urechi cuvintele mele; Că aceştia nu sunt beţi cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: iar în zilele din urmă, zice Domnul Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vor visa. Încă şi pe slujnicele Mele voi turna în acele zile din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în ceruri şi jos pe pămînt semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”. (Faptele Apostollor, 2, 1 – 21).

În ziua de Pogorîrea Sfântului Duh a luat fiinţă Biserica ca instituţie divino-umană. De Rusalii, în fiecare an, noi prăznuim ziua de naştere a Bisericii. Fără Duh Sfânt nu există Biserică. Cincizecimea sau Pogorîrea Sfântului Duh se continuă mereu în Biserică până-n vremea noastră.

Cele șapte Sfinte Taine, acestea fiind slujbe bisericeşti, au darul de a ne sfinţi prin Duhul Sfânt care se revarsă de fiecare dată când se oficiază prin Biserică

La Sfânta Liturghie, preotul invocă de fiecare dată coborîrea Sfântului Duh peste Sfintele Daruri: pâinea şi vinul de pe Sfânta Masă în altar să se prefacă în Sfânta Împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În ziua învierii Sale din morţi, Mântuitorul Hristos a instituit şi Taina Spovedaniei prin următoarele cuvinte sacre: “Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”(Ioan 20, 22 – 23).

Prin Duhul Sfânt, noi ne transfigurăm, adică ne spiritualizăm. Duhul Sfânt ne curăţeşte atât sufletul cât şi trupul nostru. Când spunem Duhul Sfânt, noi nu ne gîndim la o energie, lumină, putere a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este o Persoană cu care putem dialoga, cu care comunicăm. Duhul Sfânt scoate în evidenţă spiritualitatea lui Dumnezeu, după cum ne spune Însuşi Mântuitorul Hristos în convorbirea pe care a avut-o cu femeia samarineancă: “Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan 4, 24).

Pe Duhul Sfânt îl putem îndepărta din noi prin săvîrşirea de păcate strigătoare la ceruri. Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt cele mai grele: “Orice păcat şi hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta”. (Matei 12, 31). Să ne spovedim cît mai des şi să venim mereu la Sfânta Liturghie, în Biserică, pentru a ne umple de Duhul Sfânt.

MARE ESTE DUMNEZEU!

Sursa : Şansa buzoiană

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *