Dacă te lipseşti de rugăciune sufletul tău se aseamănă peştelui scos din apă, căci aşa cum este apa pentru viaţa peştelui, tot astfel este şi rugăciunea pentru viaţa ta

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem. (I In 3, 21-22)
Sfântul Ioan Gură de Aur socoteşte rugăciunea ca pe o convorbire tainică a sufletului omului cu Dumnezeu. De obicei, atunci când doi oameni se ceartă nu mai vorbesc unul cu celălalt. Tot astfel şi sufletul nostru, atunci când este împovărat de păcate nepocăite şi când se alipeşte doar de bunătăţile pământeşti ale lumii acesteia care trece, pe dată se lipseşte de părtăşia cu Dumnezeu; se învrăjbeşte cu El şi nu simte nevoia rugăciunii. Acesta este un suflet mort şi întunecat, certat cu Atotdăruitorul oricărui bine, Care este Domnul Dumnezeu cel în Treime mărit – Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt (I In 5, 7). Insă poate oare omul să fie fericit dacă a întrerupt legătura sa cu Dumnezeu, Care este unicul izvor al oricărui bine? Poate oare sufletul nostru să fie viu dacă nu se roagă? Nu, nu poate! Rugăciunea, pentru sufletul omului, e tot astfel cum e hrana pentru trup, cum este apa pentru copaci şi peşti. Sfinţii Părinţi foarte adesea numesc rugăciunea hrană sufletească. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Orice om are atâta nevoie de rugăciune, precum pomul de apă. Şi precum pomul nu poate să dea nici un fel de roadă dacă nu este udat, tot astfel şi noi oamenii, fără rugăciune, nu putem să aducem nici un fel de roadă a evlaviei.”
„Dacă te lipseşti de rugăciune -scrie acelaşi sfânt părinte – sufletul tău se aseamănă peştelui scos din apă, căci aşa cum este apa pentru viaţa peştelui, tot astfel este şi rugăciunea pentru viaţa ta.”
Rugăciunea este îndeletnicire a cugetării la Dumnezeu, îndulcire a minţii, pace a inimii, vieţuire cu Hristos. Ea este „cap, izvor şi maică a oricărei virtuţi” (Sfântul Macarie cel Mare).
Este frumos şi plăcut atunci când grăim şi avem părtăşie cu rudele noastre şi cu prietenii, cu oamenii pe care îi iubim, însă există oare un mai bun prieten al omului decât Domnul nostru Iisus Hristos, Care însuşi a spus: Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (In 15, 14)? Există oare cineva care să ne iubească mai puternic şi mai adevărat decât Dumnezeu, Care Şi-a arătat dragostea către noi prin aceea că Hristos a murit cană noi eram încă păcătoşi (Rom. 5, 8)?
Să ne deschidem gura la rugăciune către Dumnezeu, Care în numele lui Hristos ne dă toate cele de folos pentru mântuirea noastră!
Să ne deschidem urechile inimii noastre, ca să auzim glasul lui Dumnezeu, Care ne arată calea pe care vom merge (vezi Ps. 142, 8)!
Şi atunci bucuria noastră va fi deplină (vezi In 16, 24).

Sursa: Cartea „Cum să ne rugăm ca să ne asculte Dumnezeu rugăciunea„, Editura de suflet