Pre cel care dă cu voie bună iubeşte Dumnezeu

Deseori, când facem vreo colectă, îi silim pe oameni, facem presiuni să dea chiar dacă nu doresc. Este posibil ca aceştia să aibă şi să poată dărui, însă această milostenie nu este luată în socoteală de Dumnezeu, pentru că o fac fiind siliţi. Ea este milostenie de nevoie.
Să nu dăm cu tristeţe, cu neplăcere, cugetând: „Am dat atâta, aveam atâta, acum am mai puţin. Vai, ce mă fac? Trebuie să dau, însă acum, iată, o să mă lipsesc, o să am mai puţin”. O astfel de milostenie nu este primită de Domnul.
„Pre cel care dă cu voie bună iubeşte Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Dumnezeu îl primeşte şi-l iubeşte pe cel care dă cu o bună dispoziţie a inimii, pe cel care nu şi-a îngreuiat inima şi nu s-a întristat pentru milostenia făcută. Şi nici când este silit să dea de nevoie, inima să nu i se strângă!

Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010