Orice patimă care ne luptă pe noi, este un drac

Orice creştin are de la Botez un înger bun, care stă de-a dreapta lui şi îl povăţuieşte spre tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amănuntul, una câte una, toate faptele bune, pe care le face în viaţă şi pe care i le va prezenta în ceasul Judecăţii când „cărţile se vor deschide”. De asemenea, creştinului îi urmează din pruncie şi un înger rău (diavol) care scrie şi el, amănunţit,
tot păcatul pe care îl face omul în viaţă, până în clipa morţii. Scopul îngerului rău este de a-l ispiti întotdeauna şi a-l îndemna la păcat, cu gândul, cu imaginaţia, cu simţurile, cu cuvântul, cu fapta, cu trupul şi cu sufletul. Dacă omul îl ascultă, se învoieşte la păcat şi chiar îl săvârşeşte; diavolul scrie orice gând, orice cuvânt sau faptă rea făcută în viaţă, de care îi va cere răspuns la Judecata particulară, adică după moarte, dacă nu a fost dezlegat de păcate în viaţă, prin spovedanie şi pocăinţă.

Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii au înţeles că orice patimă care ne luptă pe noi, este un drac. De aceea, dumnezeiescul şi Sfântul Părinte Efrem Sirul zice: „Că omul are atâţia draci, tot atâţia, câte patimi are”. Şi tot aşa spun şi alţi mulţi Sfinţi Părinţi.

Suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute cu Harul Său să putem scoate şi izgoni demonii din noi şi nu din alţii! Şi iarăşi suntem datori să ne rugăm stăruitor şi cu evlavie şi cu umilinţă Preabunului Dumnezeu, să ne ajute să înviem prin pocăinţă adevărată sufletul nostru cel mort prin păcate şi să nu ne îndârjim cu drăcească obrăznicie a cere lui Dumnezeu darul de a învia morţii şi de a face minuni.

Din cuvintele arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești

â

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *