Omul, singur îşi face aşternutul şi aşa riscă să doarmă

Dacă citim în Sfânta Scriptură şi în rugăciunile noastre şi dacă privim în viaţa noastră, din copilărie până acum, în măsura în care am înțeles şi ne-au fost explicate cât de puțin elementele acestora, ne dăm seama de o treptată aprofundare. Când eram copil înțelegeam la nivelul copilului. Dacă viaţa nu ne-a amăgit prea mult şi nu ne-a cuprins mândria, la fiecare etapă a vieţii noastre am înţeles mai adânc. Aş vrea să dau un exemplu. Când eram mic, înțelesesem că aveam o viaţă de trăit şi, dacă o trăiesc bine, mă voi duce în rai. Dacă o trăiesc contrar felului pe care ni-l arată Dumnezeu, mă voi duce în iad.

Dacă rămânem cu imaginea asta toată viaţa noastră, n-am realizat prea mult; e corect, dar nu-i adevărat. Copilul nu are prea multă putere să judece, dar are mult mai multă intuiţie, care îl ajută să trăiască adevărat şi, astfel, poate primi harul lui Dumnezeu. Şi sunt copii care trăiesc harul lui Dumnezeu foarte intens şi foarte adânc şi exprimă lucruri uimitor de adânci, fie în întrebări, fie în constatări sau concluzii de copil.

Mai târziu, această imagine poate fi înţeleasă în alt fel. Observăm un lucru pe care l-aş traduce prin proverbul românesc Cum îţi aşterni, aşa dormi. Da­că înţelegem că un Dumnezeu al iubirii nu-i un Dumnezeu Care alege, Care a creat raiul, şi apoi iadul, şi fa­ce o alegere oarecum arbitrară, înţelegem, din ce în ce mai mult, că omul singur îşi face aşternutul şi aşa riscă să doarmă.

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, Editura Anastasia, 2004 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *