Înţelege şi simte, că tu eşti făptură, iar Dumnezeu este Făcătorul
Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
Fericit este sufletul care a văzut în sine căderea strămoşilor, vechimea vechiului Adam!
O asemenea vedere a păcatului său este vederea duhovnicească, este vederea minţii, vindecată de orbire prin darul dumnezeiesc. Sfânta Biserică învaţă să cerem de la Dumnezeu vederea păcatului nostru prin post, rugăciune şi îngenunchere.
Fericit este sufletul care neîncetat se învaţă în Legea Domnului! Căci într-însa el poate vedea chipul şi frumuseţea Omului Nou, iar prin comparaţie cu el, îşi poate cerceta şi îndrepta neajunsurile sale.
Fericit este sufletul care şi-a cumpărat ţarina pocăinţei prin omorârea sa cu privire la începuturile păcătoase! În această ţarină el îşi va găsi o nepreţuită comoară de mântuire.
Dacă ţi-ai dobândi ţarina pocăinţei, predă-te plânsului de copil faţă de Dumnezeu. Dacă poţi să nu ceri, nu cere nimic de la Dumnezeu, lasă-te în voia Lui, cu lepădare de sine.
Înţelege şi simte, că tu eşti făptură, iar Dumnezeu este Făcătorul. Predă-te prin urmare fără să mai stai pe gânduri în voia Ziditorului, adu-I numai lacrimile de prunc, adu-I o inimă tăcută, gata să-I urmeze voia şi să-şi sigileze voia Lui.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Pravila de rugăciune și vederea păcatului meu, Editura Credința Strămoșească, 2003 – fragment