Cu cât te rogi să plece boala, cu atâta ea se lipeşte de tine…

Un om m-a intrebat cu ceva timp in urmă:

– Când o să mă fac bine?

– Aaa, ii zic. Dacă zici: “Când o să mă fac bine?”, niciodată n-o să te faci bine. Nu este cuviincios să-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din răsputeri lui Dumnezeu să-ţi ia boala. Dar, atunci aceasta te cuprinde şi te strâmtorează mai mult. Nu trebuie să ne rugăm pentru asta.

S-a înfricoşat şi a zis:

– Să nu fac rugăciune?

– Aoleu! îi zic. Să faci chiar multă rugăciune, dar ca să îţi ierte Dumnezeu păcatele şi să-ţi dea putere ca să-L iubeşti şi să I te dăruieşti. Căci, cu cât te rogi să plece boala, cu atâta se lipeşte de tine, te îmbrăţişează, te strânge şi nu se mai desparte de tine. Fireşte, dacă simţi, ca om, o greutate lăuntrică şi o neputinţă, atunci să-L rogi cu smerenie pe Domnul să-ţi ridice boala.

Atunci când ne predăm lui Hristos, se linişteşte organismul nostru duhovnicesc, având drept rezultat funcţionarea fiziologică a tuturor organelor. Toate sunt influenţate. Ne facem bine, încetăm să suferim. Chiar şi având cancer, dacă îl lăsăm pe acesta în seama lui Dumnezeu şi astfel sufletul nostru se linişteşte, harul dumnezeiesc poate ca, prin această liniştire, să lucreze tămăduirea cancerului şi a celorlalte.