Autor: admin

0

„De ce sunt aşa puţini duhovnici buni astăzi?”

Un tânăr i-a pus Sfântului Siluan întrebarea aceasta tragică „De ce sunt aşa puţini duhovnici buni astăzi?” Şi Sfântul Siluan îi dă un răspuns, probabil neînţeles de tânăr, şi neînţeles de mine mulţi ani,...

0

Dacă nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce

Întăreşte-ţi inima ca pe o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune. Ia deci seama la tine însuţi, ca nu cumva auzind aceasta să te semeţeşti...

0

Stresul ne părăsește deîndată ce ne încredințăm lui Dumnezeu

După Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, răul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Intr-un fel anume, răul nu există prin sine, după cum întunericul înseamnă lipsa luminii. Acolo unde există lumină, în nici o situaţie...

0

Oare există om mai neghiob decât cel mândru?

-Gheronda, ce ne face să vrem ca lumea să cunoască faptele noastre cele bune, pe când a trăit şi a lucrat în ascuns îţi aduce atâta dulceaţă şi atâta uşurare? Lucrul cel mai important...

0

Vă stresați zi și noapte din cauza serviciului, a relațiilor de dragoste, a banilor, a nereușitei familiale. Deși sunteți tineri, vă stresați foarte tare

Mai de mult, stresul nu era cunoscut între tineri. Aceștia trăiau firesc, fără presiuni deosebite. Stresul era prezent numai la adulții prinși de grijile vieții. În prezent, sunteți stresați și voi. Stresul a devenit...