Dacă Maica Domnului s-a numit pe sine roaba Domnului, apoi noi, oamenii de rând, oare nu ne putem numi robi ai lui Dumnezeu?

E foarte important de a reţine aceea că mila lui Dumnezeu este mare, şi să nu uităm niciodată lucrul acesta, că Dumnezeu a depărtat de la noi fărădelegile noastre – tare mult îmi place mie asta – „cât e de departe răsăritul de apus”. E o expresie foarte bine gândită. Să ne socotim pe noi între răsărit şi apus, pentru că de fiecare dată suntem între răsărit şi apus. Şi fiind între răsărit şi apus, este o distanţă între noi şi răsărit şi între noi şi apus. Şi anume între noi şi răsărit e o distanţă jumătate cât este între răsărit şi apus. De la noi până la apus e încă o jumătate de distanţă – foarte bine gândită expresia asta. Zice: pe cât e de departe nu răsăritul de noi, nu apusul de noi, ci „Pe cât e de departe răsăritul de apus, atât a depărtat Domnul de la noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul”. Noi nu putem să neglijăm lucruri de felul acesta, gânduri de felul acesta când vorbim despre raportul între Dumnezeu şi om, între om şi Dumnezeu. Trebuie să avem în vedere lucrurile acestea. Adică şi mila lui Dumnezeu pe de o parte, şi schimbarea noastră spre bine pe de altă parte.

Am zis că cu toate că suntem fii ai lui Dumnezeu, Biserica noastră nu se ocupă prea mult de situaţia noastră de fii. Şi pe noi ne numeşte – şi noi înşine ne numim – „robi ai lui Dumnezeu”. Robi nu în înţelesul de asupriţi de Dumnezeu. Acuma mai nou, de când s-a tot făcut caz de sclavagism şi de sclavie, le mai venea greu la unii preoţi să spună „robii lui Dumnezeu”, parcă ar fi vrut să spună altceva. Să ştiţi că nu e corect. De ce? Pentru că noi pornim de la treapta cea mai de jos şi nu înţelegem prin faptul de a fi robi ai lui Dumnezeu altceva decât a fi slujitori ai lui Dumnezeu şi că Dumnezeu dispune de noi.

Maica Domnului s-a numit pe sine „roaba Domnului”, “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Dacă Maica Domnului s-a numit pe sine roaba Domnului, apoi noi, oamenii de rând, oare nu ne putem numi robi ai lui Dumnezeu? Sfântul Apostol Pavel s-a prezentat pe sine ca rob al lui Hristos, Hristodul. Sfântul Apostol Iacov s-a prezentat pe sine ca rob al lui Dumnezeu. Şi ei au fost oameni deosebiţi. Tot aşa ne putem prezenta şi noi, şi e foarte bine să ne prezentăm, ca robi ai lui Dumnezeu. Zicem şi noi ca Maica Domnului, Maica Domnului a zis „iată roaba Domnului” şi noi zicem: „Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt fiul slujnicii Tale”. E o raportare la Dumnezeu de pe poziţia de rob, de pe poziţia omului care se ştie disponibil pentru Dumnezeu, care se ştie slujitor al lui Dumnezeu, care se ştie împreună-lucrător cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a dat omului cinstea de a fi împreună-lucrător al lui Dumnezeu.

Arhimandrit Teofil Părăian, „Prescuri pentru cuminecături”