Vinerea Mare: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe cruce și punerea Sa în mormânt
Vinerea Mare mai este numită Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă. În această zi se ține post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă pe tot parcursul zilei.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe sub care trec credincioșii, până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.
Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.
Acesta este așezat pe o masă mai înaltă, iar credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaful și trec de trei ori pe sub masa pe care este așezat. Această trecere pe sub masă a credincioșilor se dorește a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepților.
Prin moartea și Învierea Sa, Hristos a sfărâmat porțile iadului, iar moartea a fost învinsă „Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?”, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni (15.55).
După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf.
La sfârșitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse, acasă, la icoane.
Cercetătorii etnografi susțin că, în comunitățile tradiționale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului și întunericului, oamenii rămânând fără protecție divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obișnuite, denumirea de Vinerea Seacă, cum se mai numește această zi, explicându-se prin postul negru pe care mulți oameni obișnuiau să-l țină.
În Vinerea Mare:
– trebuie evitate lucrările agricole, semănatul sau alte activităţi asemănătoare;
– nu se sacrifică păsări sau animale;
– este interzis spălatul;
– nu se coase şi nu se face curăţenie;
– nu se merge la frizer;
– nu se mănâncă urzici;
– nu se folosește oțet, pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oțet.