Smerita cugetare nu e dispreţuirea cunoştinţei, ci o cunoaştere a harului şi a milei lui Dumnezeu

Numai dreapta credinţă este temei şi izvor de smerenie. Orice altă credinţă e produsul mândriei. „Smerita cugetare nu e dispreţuirea cunoştinţei, ci o cunoaştere a harului şi a milei lui Dumnezeu”. De aceea, numai cei ce cred în Dumnezeul cel adevărat, Care S-a coborât din iubire până la noi, pot primi harul smeritei cugetări. Dar aceasta nu înseamnă o dispreţuire a cunoştinţei de noi înşine. Fără această cunoştinţă de noi înşine suntem mândri şi nu primim harul. Smerita cugetare, deşi e din har, mai degrabă ne adânceşte cunoştinţa de noi înşine şi aduce în noi adevărata cunoaştere a noastră.

Părintele Dumitru Stăniloae, Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, Editura Humanitas