Sfântul Teofan Zăvorâtul, despre războiul neîncetat cu patimile sau cu dezrădăcinarea

Razboiul mintii cu gandurile, poftele si patimile nu trebuie privit ca fiind unicul mijloc – prin care se inlocuiesc si se inlatura toate celelalte – de curatire a intinaciunilor noastre, cu toate ca este de o importanta covarsitoare si de neinlaturat, avand in el o mare putere de cucerire. El trebuie pus neaparat in legatura cu razboiul neincetat cu patimile sau cu dezradacinarea, stingerea si indepartarea lor prin lucruri opuse. Pricina este ca lucrarea patimasa a patruns puterile noastre firesti; si aceasta deoarece noi am lucrat in chip patimas.

Fiecare lucrare patimasa a mai varsat un strop de patima in puterile noastre, iar toate lucrarile impreuna au umplut puterile noastre de patimi, precum apa imbiba un burete sau mirosul intra intr-o haina.

Prin urmare, pentru a stoarce toata patima e necesar sa lucram prin cele potrivnice ei, astfel incat fiecare fapta care patrunde in puteri sa izgoneasca partea corespunzatoare de patima.

Savarsirea a cat mai multe fapte de acest fel va sili toata patima sa iasa afara. Aceasta metoda, daca se foloseste cum trebuie, este atat de puternica incat, dupa ce-o vei fi folosit de mai multe ori, vei simti deja slabirea patimilor, usurinta si libertate, cat si o anumita lumina in suflet. Razboiul mintii nu face decat sa alunge patimile din constiinta; totusi patima ramane ascunsa si inca vie. Si atunci faptele potrivnice vin sa zdrobeasca capul sarpelui. Totusi, aceasta nu inseamna ca poti curma de acum razboiul mintii. El trebuie sa continue intr-o stransa impreuna-lucrare cu savarsirea faptelor potrivnice, pentru ca altminteri poate ramane cu desavarsire sterp, putand chiar sa inmulteasca patimile in loc sa le imputineze, deoarece de faptuirea potrivnica unei patimi se poate lipi o alta. De pilda, postul se poate insoti cu slava desarta.

Daca nu ne dam seama de aceasta, atunci toata truda noastra va fi zadarnica. Razboiul mintii, impreuna cu razboiul activ, vor lovi patima, si dinauntru, si din afara si o vor nimici la fel de repede precum piere un dusman impresurat si atacat, si din fata, si din spate.

Sfantul Teofan Zavoratul

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *