Raţiunea duhovnicească diferă mult de cea trupească

O raţiune se deosebeşte de altă raţiune, iar un om e mai de cinste decât altul. Şi, mi se pare că toate realităţile văzute sunt opuse şi străine faţă de cele raţionale. Şi, într-adevăr, există o minte care călătoreşte şi aleargă până la cer înaintând pe calea gândurilor curate şi prin acestea atinge cărările şi drumurile pregătite sfinţilor în ceruri. Şi, există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ şi tăvălindu-se pe căile mlăştinoase ale poftelor trupeşti. Există o minte trupească, dar şi o minte duhovnicească. Diferă însă mult raţiunea duhovnicească de aceea trupească.

Tot aşa-i şi între vieţuitoare. Cele înaripate zboară uşor atingând văzduhul şi despicându-l printr-un zbor uşor, aerul însuşi uşurându-le, căci atunci, când bat din aripi, ele atrag la sine un curent de aer care le susţine şi le însoţeşte zborul. Dar aceste zburătoare, dacă ar fi lipsite de aripi şi ţinute la pământ, chiar dacă ar dori să se-nalţe în văzduh, n-ar reuşi. Tot aşa stau lucrurile şi cu mintea care s-a curăţit (de patimi) şi a primit aripi duhovniceşti. Ea se ridică la cer cu tot elanul, fiind atrasă de aerul dumnezeiesc, pe când mintea animală, sălbatică şi materială nu poate să sesizeze o raţiune mai înaltă şi ordonată mai dinainte.

Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 3, Editura Anastasia, București, 2001