Pentru ce este atâta suferinţă pe pământ?

Zice dreptul Iov că omul este născut pentru suferinţă (cf. Iov 5, 7). Iar Sfîntul Pavel zice că „toate făpturile sunt în suferinţă” (Romani 8,21). Suferinţele din lume sunt urmare a căderii omului din rai (Facere 3, 16). Suferinţele sunt urmări ale păcatului (Iov 4, 8; Psalmul 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferinţele sunt pedepse pentru păcate (Levitic 26, 24-28; II Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferinţele cu răbdare şi mulţumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mîntuirea sufletului. In general, vedem că cu cât se înmulţesc păcatele şi răutăţile în lume, cu atît se înmulţesc suferinţele, adică foametea, cutremurele, războaiele, bolile de tot felul şi moartea. Grija noastră, a creştinilor, este să părăsim păcatele, să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu şi să avem frica de Dumnezeu, smerenie şi răbdare şi atunci toate suferinţele noastre se vor împuţina şi ne vor fi de mare folos spre mântuire.

Scopul suferinţei pentru creştini este unul singur: ispăşirea păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri şi dureri, spre curăţirea şi mântuirea sufletului. Pentru cei răi care nu voiesc să se îndrepteze, să se pocăiască, suferinţa de pe pământ rămâne ca o arvună a suferinţelor celor veşnice. Iar pentru cei ce primesc suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire de la Dumnezeu şi se întorc la pocăinţă, suferinţa, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare şi ispăşire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de chinurile cele veşnice.

Noi vedem că cei care suferă mai mult pe pământ, sunt mai împăcaţi cu conştiinţa, mai buni, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu şi se mântuiesc mai uşor, precum dreptul Iov, săracul Lazar, Sfinţii Apostoli, mucenicii, cuvioşii şi atâţia alţii. Iar cei care trăiesc bine, sunt sănătoşi, au averi şi tot ce doresc pe pământ, sunt de obicei slabi în credinţă, nemilostivi, tirani, lacomi, egoişti, se tem de moarte şi mor în păcate grele, spre osânda veşnică.

Suferinţa ne este rânduită de sus spre mântuire, spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulţumire, că din mâna lui Dumnezeu, precum spune şi proorocul David: „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat” (Psalmul 22, 5). Deci, toiagul şi varga suferinţei, pe cei buni şi credincioşi îi mângîie, îi sporeşte în fapte bune, îi curăţeşte de păcate şi-i învredniceşte de mai mare cunună şi răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinţei este chemare de pocăinţă, este pedeapsă peste pedeapsă şi frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul (Psalmul 31, 10).

Din cuvintele arhim. Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj Napoca, 2004