Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele

Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele. Când nouă ni se pare că ne-am vindecat de ele, ele se năpustesc asupra noastră cu şi mai multă putere decât înainte. Ca în toate, şi în acestea, Mântuitorul Hristos ni Se face dascăl: „Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean” (Matei 12, 43-45). În cele ce urmează, vom expune câteva măsuri de precauţie oferite de Sfinţii Părinţi în această privinţă.

Mai întâi, trebuie să ne întrarmăm împotriva patimii care le domină pe celelalte, „şi numai împotriva ei, luptând cu osebire contra vrăjmaşului celui din sine; pe acesta de nu-l vom surpa, de nici un folos nu va fi biruinţa asupra celorlalte”. Atunci când ne luptăm cu două patimi deodată, „pe care nu le putem ocoli”, trebuie să le cumpănim; este preferabil să ne supunem celei mai puţin vătămătoare, decât să cădem pradă celei mai vătămătoare.

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998 – fragment