Părintele şi-a dat toată silinţa să-l ajute pe acel bolnav, care de fapt era îngerul lui Dumnezeu, închipuit într-un bolnav, fără ajutor
Rugăciunea are foarte mare importanţă pentru lume în general, ca şi pentru persoanele singuratice, în special; pentru cei sănătoşi şi în bună stare, ca şi pentru cei bolnavi şi în suferinţă. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune, când e nevoie de mai mult decât rugăciune. În Pateric se spune că un părinte, care era mai mare peste o obşte de zece inşi, se ruga lui Dumnezeu ca şi în viaţa de dincolo de mormânt să fie şi el împreună cu ucenicii lui.
Condiţia pentru aceasta a fost stabilită prin minune dumnezeiască: “Să fie ucenicii la măsurile părintelui” şi atunci vor putea fi împreună în veşnicie. În viaţa aceasta pământească s-a constatat că ucenicii nu erau la măsurile părintelui. Căci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au găsit pe cale, pe când părintele, cu toate că era singur, şi-a dat toată silinţa să-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obişnuit, ci era îngerul lui Dumnezeu, închipuit într-un bolnav, fără ajutor.
Este interesant de observat că cei zece ucenici ai părintelui, deşi erau cu toţii împreună, nu s-au simţit îndemnaţi să facă ceva concret pentru cel ce se întâmplase a le fi în cale, în timp ce părintele, singur fiind s-a gândit să-l transporte în spate şi să nu-l lase acolo unde îl întâlnise.
Pe mine, de la prima lectură a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a întâmpinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, că n-au ce să facă cu el. Bolnavul, ca şi cum ar fi fost de acord cu ei, că într-adevăr n-au cum să-l ajute, a zis: “Duceţi-vă şi rugaţi-vă pentru mine”. Mie, acest cuvânt mi-a apărut de la prima lectură şi a continuat să-mi rămână în minte ca o ironie. Bineînţeles, are şi rugăciunea rostul ei, dar ea nu înlocuieşte şi nu suplineşte ceea ce s-ar mai putea face şi ceea ce ar mai trebui făcut, adică mila, ajutorul material efectiv.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil, Volumul 1, Editura Episcopiei Romanului, 1997 – fragment