Păcatele mărturisite o dată, mai trebuie mărturisite la spovedanie?

Păcatele odată mărturisite şi dezlegate sunt iertate prin harul Duhului Sfânt şi nu mai trebuie spovedite. Totuşi ele mai pot fi mărturisite în următoarele condiţii:
- Dacă nu au fost mărturisite complet;
- Dacă au fost săvârşite din nou, după spovedanie;
- Dacă duhovnicul nu a dat canon pentru ele;
- Dacă cineva n-a împlinit canonul dat de duhovnic;
- Dacă credinciosul cere să i se schimbe canonul dat;
- Dacă cineva îşi schimbă duhovnicul, pentru a şti în ce stare sufletească se află credinciosul.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii