Omului care se roagă dimineaţa nu i se întâmplă nimic rău

De gându­rile noas­tre depinde ce şi cum trăim. Cu condiţia să fie gân­duri bune.

Dar pentru a avea gândul cel bun, e nevoie să îndepărtăm sursele de urât şi de rău din viaţa noas­tră. Altfel, lupta devine foar­te grea şi riscul de a o pierde foarte mare.

Părintele Dumitru Stăni­loae spunea: „Nu încerca să schimbi lumea, schimbă-te pe tine, o păr­ticică din lume va de­veni mai bună şi prin asta va be­neficia în­treaga omenire”. La fel este şi cu gândurile. Gândul meu bun ajută ca întreaga lume să fie mai bună, iar gândul meu rău face mai rea întreaga lume. Noi suntem în­con­juraţi de o lume ne­văzută, o lume a duhurilor, bune şi rele. Duhul rău vine cu un gând rău la mine, îl pri­mesc şi atunci chiar se pe­trece răul acela.

Deci, ne atragem răul prin gând. Să respingem orice gând rău: „Nu mi se întâm­plă nimic rău, Dum­nezeu are gri­jă de mine, sunt si­gur de asta”. Şi dacă mi se în­tâmplă, totuşi, să fiu conştient că e un semn de la Dumnezeu că am greşit ceva. Cea mai bună apă­rare este tot ru­gă­ciunea. Când ne începem ziua, să ne închinăm şi să cerem lui Dumnezeu, sfinţi­lor şi îngerului păzitor, să aibă grijă de noi şi astfel să alungăm orice frică. Dacă ne-am încredinţat via­ţa în mâinile Domnului, de ce să ne mai temem? Eu, personal, sunt absolut convins că omului care se roagă dimineaţa nu i se întâmplă nimic rău.

Părintele Clement Păunescu, stareţul Mânăstirii Slănic din Argeş – extras din interviu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *