O faptă de virtute, de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei. Postul, o faptă de cinstire a lui Dumnezeu
Postul – după mărturisirea Marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 16–17)”.
Prin cuvântul „post” noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană.”
Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului, pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea şi Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ieşire 34, 28; Deuteronom 9, 18; Judecători 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). Şi Isus, fiul lui Sirah, zice: Nu fi nesăţios întru toată deşertăciunea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere, iar nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa (37, 32–34).
Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2; Luca 4, 2); şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16–18). El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2–3; II Cor. 6, 5); ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Ieşire 34, 28; Deuteronom 9, 9–18); Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile (III Regi 19, 8); Daniel, de asemenea a postit (Daniel 9, 3; 10, 3).
Din Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie să fie postul pentru a fi bineprimit de Dumnezeu (Isaia 58, 6–8; Matei 6, 16–18); aflăm că postul este de folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14; 2, 11–12; Iona 3, 4–7); în vreme de nenorociri şi primejdii (II Regi 1, 12; Est. 4, 3) şi este bun în vederea izbăvirii de primejdii viitoare (I Ezdra 8, 21–23; Est. 4, 3–16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4–5). Postul este bun în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 15; Luca 5, 33–35); în vremea suferinţelor pricinuite de alţii (Psalmi 34, 12–13); în vederea consacrării sfinţiţilor slujitori (Fapte 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoţit de rugăciune (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neemia 1, 4; Ioil 2, 15–17; Daniel 9, 3; Luca 2, 37; I Cor. 7, 5), de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Neemia 9, 1–2; Daniel 9, 3–6) şi de smerenie (Deut. 9, 18). Postul este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu (II Paral. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12), ca şi în vremea de întristare (Judecători 20, 26; II Regi 1, 12; Ps. 34, 12–13; 68, 12; Daniel 10, 2–3).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează”.
Postul se împarte în mai multe feluri şi anume:
a) Ajunare desăvârşită – adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
b) Postul aspru sau uscat – sau ajunarea propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate: pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc.
c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile „de dulce” (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime ş.a.).
d) Postul uşor (dezlegarea) – când dezlegăm la untdelemn şi vin, iar uneori dezlegăm şi la peşte, icre, aşa cum este prevăzut în Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.
Posturile de o zi în cursul anului sunt: Miercurea şi Vinerea, ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), post aşezat din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos, celei dreptmăritoare sunt: Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) şi Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala după care se ţin aceste sfinte patru posturi este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credinţa ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului