Nu dați atenție viselor. Foarte puține vise sunt de la Dumnezeu
– Părinte, din vise poate prevedea cineva ceva ce i se va întâmpla?
– Nu, nu dați atenție viselor. Fie plăcute, fie neplăcute de sunt, nu trebuie să credem în ele, pentru că există primejdia înșelării. Nouăzeci și cinci la sută din vise sunt înșelătoare. De aceea Sfinții Părinți spun să nu le dăm atenție. Foarte puține vise sunt de la Dumnezeu, dar și acestea, ca să le explice cineva, trebuie să aibă curăție și alte condiții, precum Iosif (Fac. 37: 5-11) și Daniil care aveau harisma de la Dumnezeu. „Îți voi spune, i-a spus Daniil lui Nabucodonosor, – și ce vis ai văzut și ce înseamnă” (Dan. 2: 25-46). Dar la ce stare a ajuns! Era între lei și leii, cu toate că erau flămânzi, nu s-au atins de el (Dan. 6: 16 ș.u.), Avacum i-a dus de mâncare și acela a spus: „Și-a adus aminte de mine Dumnezeu?”(Dan. Bel și balaurul 1: 45). Dacă nu Și-ar fi adus aminte Dumnezeu de prooroc, cine și-ar fi adus aminte de el?
– Părinte, unii oameni nu au vise.
– Mai bine că nu au. Nu cheltuiesc nici pe bilete, nici benzină. În vise vezi într-un minut ceva a cărui vizionare ar fi durat în realitate ceasuri, zile, pentru că se suprimă timpul. Iată, din aceasta poate pricepe oricine psalmul: „O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri, care a trecut” (Ps. 89: 4).
– Părinte, atunci când oamenii ne povestesc vedenii, sau că au văzut un Sfânt etc, ce să le spunem?
– Este bine să le spuneți să fie rezervați. Asta este mai sigur, pentru că nu pot toți să deosebească dacă o vedenie este de la Dumnezeu sau de la diavolul.
Chiar de la Dumnezeu de ar fi vedenia, omul nu trebuie s-o primească. Dumnezeu este mișcat, într-un fel, atunci când vede că făptura Sa nu primește vedenia, deoarece asta arată că are smerenie. Dacă într-adevăr era sfânt cel ce s-a arătat, Dumnezeu știe, după aceea, să înștiințeze și în alt mod sufletul și să-l povățuiască la ceea ce vrea.
– Părinte, de ce oamenii merg adeseori, cu vreo problemă ce o au, la cei înșelați?
– Pentru că diavolul are harisme ieftine și de la ei le iau ușor. Cele pe care aceia le spun oamenilor ca să le facă nu sunt grele și le odihnesc patimile lor. În loc să se pocăiască pentru păcatele ce le fac în lume, și să meargă la un duhovnic să se mărturisească, află niște înșelați, adică pe diavolul, și îi cer lui să le rezolve problema lor. După aceea se chinuiesc și nu-și dau seama că i-a legat diavolul și le dă comandă.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001 – fragment