Mare rău este clevetirea

Mare rău este clevetirea. Aşa precum cârma cea plică a corăbiei conduce corabia unde vrea ea, tot astfel şi limba, îl conduce pe om fie la bine, fie la rău. Sfinţii Părinţi mustră cu asprime judecarea păcatelor străine şi a slăbiciunilor sau a relelor obiceiuri.

Când judecăm pe fratele nostru, atunci ne osândim pe şnoi înşine la un mare păcat. Însă atunci când îl acoperim pe fratele nostru, ne va acoperi şi pe noi Dumnezeu de păcatele mari. Atunci când descoperim pe fratele nostru alungăm de la noi Harul lui Dumnezeu şi suntem lăsaţi să cădem şi noi în aceleaşi, ca să învăţăm că toţi suntem neputincioşi şi că Harul lui Dumnezeu este cel care ne ţine. Cel care îşi păzeşte limba, acela îşi păzeşte sufletul de mari căderi şi păcate.

Principala cauză a osândirii şi a grăirii-împotrivă este mândria şi egoismul, fiindcă omul se preţuieşte pe sine. Pentru aceasta suntem datori ca să ne socotim mai prejos decât toţi, astfel încât să-l socotim pe fratele nostru mai bun, pentru a putea cu ajutorul lui Dumnezeu să se izbăvească de acest rău.

Arhimandrit Efrem Filotheitul, Povețe părintești, Editura Evanghelismos – fragment