Învaţă să fii la fel înaintea lui Dumnezeu…

Umilinţa împărtăşeşte statutul pământului. Pământul este întotdeauna acolo, ca şi cum ar fi de la sine înţeles, niciodată amintit, întotdeauna călcat în picioare, locul în care aruncăm şi vărsăm tot ceea ce respingem şi tot ceea ce este de prisos. El este acolo, tăcut şi acceptând totul şi, într-un mod miraculos, prefăcând tot acest refuz într-o nouă bogăţie, în ciuda degradării, transformând stricăciunea însăşi într-o putere a vieţii şi într-o nouă sursă de rodnicie, deschis către soare, deschis către ploaie, gata să primească orice sămânţă o plantăm pentru a da înapoi de treizeci de ori, de şaizeci de ori şi de o sută de ori mai mult pentru fiecare. I-am spus acestei femei: „Învaţă să fii la fel înaintea lui Dumnezeu: abandonată, predată, neaşteptând să primeşti nimic de la oameni şi totul de la Dumnezeu”.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006 – fragment