Întâi să ştii ce-i păcatul, ca să poţi spune ce păcate ai făcut

Trebuie să ştim un lucru şi îl ştim foarte bine, dacă îl avem în vedere, şi anume, că noi ne-am pomenit în lumea aceasta ca robi ai păcatului, ca disponibili pentru păcat, ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase, cu lucruri care favorizează păcatul. Educaţia ajută foarte mult la orientarea spre bine a omului, dacă este o educaţie foarte bine făcută, din partea părinţilor, din partea preoţilor, din partea profesorilor. Toţi factorii de educaţie trebuie să aibă în vedere înlăturarea răului şi împlinirea binelui. Mi-aduc aminte, când eram copil, că ziceau ai noştri, când spuneam vreo vorbă rea, când făceam vreun lucru nepotrivit: „Nu-i frumos, e păcat”.

Deci, ne-am trezit în lumea aceasta cu noţiunea de păcat, fără să avem o definiţie a păcatului. Eu înainte, când nu se făcea religie la şcoală şi când tinerii nu ştiau ce e păcat, când veneau la mine la spovedit, îi întrebam: „Tu ştii ce-i păcatul?” sau „Ştii ce lucruri rele sunt păcat?”. Şi spunea copilul: să înjuri, să minţi, să furi, să nu-ţi cinsteşti părinţii, să vorbeşti de rău. Şi atunci îi ziceam: „Bine, ştii ce-i păcatul. Din acestea pe care le-ai făcut?”. Se punea problema: întâi să ştii ce-i păcatul, ca să poţi spune ce păcate ai făcut.

Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton – fragment