Îngerul Domnului se va apropia de noi, dacă…
Ca să iei asupra ta rânduiala cea aspră a înfrânării desăvârşite sau să te lipseşti de tot ceea ce serveşte la uşurarea neputinţelor fireşti, nu poate să cuprindă oricine. De aceea trebuie să folosim zilnic atâta hrană cât este nevoie ca trupul, întărindu-se, să fie un prieten şi nu un duşman al sufletului, şi să-l ajute întru săvârşirea faptelor mântuirii.
Altfel (din prea multă abţinere), se poate ca şi trupul să se istovească peste măsură şi sufletul să slăbească. În zilele de miercuri şi vineri, mai ales în cele patru posturi, este bine să folosim hrană o singură dată în zi, şi îngerul Domnului se va apropia de noi….
Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2002 – fragment