Iată unde duce un gând rău pe care l-ai primit în inimă!
Îndată ce i-a fost dată bucăţica, satana a intrat în Iuda, iar Iisus i-a mai zis apoi lui Iuda doar atât: “Ce vrei să faci, fă repede!“. Fiindcă atunci când vezi că nu mai poţi împiedica o faptă, nu mai doreşti nimic decât să treacă mai repede. Orice amânare este o chinuitoare otravă a întregii fiinţe care aşteaptă. De multe ori amânarea e mai grea decât însăşi durerea pe care o pregăteşte.
În Iuda, gândul trădării stăruia de mult. Înştiinţările cutremurătoare şi mișcătoare ale Domnului nu-i zdrobiseră inima. În loc să se oprească din drumul primejdios pe care apucase, mergea cu și mai mare îndrăzneală pe el.
Iată grozăvia: pe urma gândului satanic intra și satana însuși în inima care i-a fost deschisă. Gândul ascuns, păcatul ascuns este solul care îi pregătește intrarea și stăpânirea inimii. Pe urmă omul nu mai e decât un posedat total, un asociat nelegiuit, o unealtă blestemată in mâna duhului care de la început a fost ucigaș (Ioan 8, 44). Iată unde duce un gând rău pe care l-ai primit în inimă! Te poate duce la iad un gând de desfrânare, de furt, de vânzare, de răzbunare, pe care și tu, și altul se poate ca l-ați primit în inima voastră și-l mai purtați încă, așteptând doar prilejul de a-l îndeplini. Aștepți poate să plece soțul de acasă? Sau să vină noaptea, când trecătorii se vor rări, sau să-ți vină la îndemână o clipă prielnică, pe care satana ți-o va pregăti, după ce mai întâi te-a orbit și ți-a întunecat mintea, ca să nu-ți dai seama ce faci? Apoi cu mare ușurință te va arunca în prăpastie dintr-o dată și se pune întrebarea: cum vei mai ieși?!
Cand Dumnezeu iti pune in inima un gand bun, ai grija si implineste-l cat mai repede, pana nu vine satana sa-l ia din inima ta, daca tot amani implinirea lui (Luca 8, 12). Dar cand in inima ti-a fost pus un gand care este indoielnic, nu te grabi sa-l asculti, caci de firul acestui gand este legata sabia cu care satana te poate ucide pe tine si pe multi altii.
Suflete care auzi aceste instiintari, opreste-te o clipa aici, langa Hristos si asculta-L cum te intreaba: Ce vrei sa faci? Ce gand ai in inima ta? Ce gand ti-ai pus in inima sa infaptuiesti? Ti-a venit gandul sa o rupi cu satana si sa-l alungi cu totul din inima ta si din viata ta? Hotaraste-te odata pentru Domnul si fa repede, cat mai repede acest lucru! Asculta-L pe Domnul, vino si ramai apoi cu El pana la moarte! Vei fi fericit pe veci. Sau nu cumva ti-a pus si tie satana in inima vreun gand rau si ti-l impinge mereu in fata ca sa-l implinesti? O, dragul meu, nu-l asculta, caci tot ce iti promite este minciuna si te va nenoroci si pe tine in veci de veci!
Doamne Iisuse Hristoase, Mantuitorul meu, curateste inima mea de tot felul de ganduri rele si pune in toata fiinta mea numai gandul Tau: gandul smerit al ascultarii de voia Tatalui, gandul curat al umblarii in sfintenie, gandul iubitor al alipirii de Tine si de fratii mei, gandul curajos al rabdarii si patimirii pentru credinta si gandul sfant de a ramane statornic in aceste binecuvantate ganduri, staruind mereu pentru ca ele sa ajunga in viata mea o implinire buna zi de zi, pana la capatul drumului.
Preotul martir Constantin Sârbu
Lacrimă și Har, Editura Bonifaciu, 2011 – fragment