El este o osândă întrucât ne-a arătat ce este chemat omul să fie şi ce poate fi el cu ajutorul harului dumnezeiesc

Noi auzim Evanghelia în fiecare săptămână, o citim în fiecare zi, luăm parte la slujbe, îi admirăm pe sfinţi, îi proslăvim, ne uimim de nevoinţa mucenicilor contemporani noua – însă aceasta schimbă viaţa noastră într-o foarte mică măsură. Ii aplaudăm pe sfinţi de parcă ar defila prin faţa noastră pe scena istoriei, iar noi am fi spectatori, însă nu primim de la ei provocarea pe care o reprezintă viaţa lor – iar viaţa unui sfânt e o provocare! In vechime se spunea despre Noe că el a fost şi osânda, şi mântuirea neamului omenesc din vremea sa. Şi, într-adevăr, prin faptul că s-a priceput să fie om credincios, curat, în mijlocul unor oameni care îşi pierduseră conştiinţa şi credinţa, el era o osândă pentru cei din jur, pentru că dovedea prin tot profilul său, ca să zic aşa, prin toată viaţa sa, prin toată fiinţa sa, că ceea ce ei socoteau a fi cu neputinţă şi ca atare respingeau este cu putinţă. Acelaşi lucru îl spuneau Părinţii Bisericii despre Mântuitorul Hristos: El este o osândă întrucât ne-a arătat ce este chemat omul să fie şi ce poate fi el cu ajutorul harului dumnezeiesc; şi totodată El este mântuirea noastră.

Mitropolitul Antonie al Surojului, Ed.Cartea Ortodoxă, București, 2009