„Dumnezeul meu, Te rog, alungă-l pe cel viclean din casa mea”

Un frate mi-a povestit:

„Într-o zi la mine în casă era mare zarvă. Fiul meu cel mic se răsfăța întruna ca un copil ce era, certându-se cu mama sa.

În tot acest timp eu simțeam în casă prezența mea, a soției mele, a copilului meu, dar și pe cea a satanei. Chiar în acele clipe de zarvă sună telefonul. Era Bunicuțul. Și, înainte de a apuca eu să termin de spus mica rugăciune pe care o începusem, zicând „Dumnezeul meu, Te rog, alungă-l pe cel viclean din casa mea”, deodată s-a așternut liniștea în casă. Ridicând receptorul, am auzit vocea Bătrânului ce îmi spunea:

Gata acum. Cel rău îl pusese pe fiul tău să se certe cu voi. Hai, la revedere! mai zise părintele și închise telefonul.

Am rămas uluit de felul în care ne urmărea Bătrânul”, spuse fratele.

Un frate îmi povesti acestea:

„Într-o zi îl duceam undeva pe Părintele Profirie cu mașina mea. Cum mergeam așa, văzând la un moment dat un tânăr pe o motocicletă care făcea niște „figuri” foarte periculoase, îmi spuse:

Ei, acum văd un diavol care stă chiar lîngă el! Necuratul îl pune să facă ce face, fiindcă diavolul nu are dreptul să-l ucidă el însuși. Așadar, îndemnându-l să facă lucruri de felul acesta, îl face să se ucidă singur”.

Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre bătrânul Porfirie, Editura Bunavestire, 2002 – fragment