Doamne, Te rog, iartă-mă! Ce orb am fost!

O, suflete necăjit! Lasă grijile vieţii pământeşti măcar o clipă şi uneşte-ţi glasul cu al lor. Dă slavă Celui ce te-a făcut chip după chipul Său şi te-a pus stăpân peste toate vieţuitoarele pământului, Aceluia care din dragoste pentru tine şi-a dat singurul Fiu în mâna ta, ca să-ţi răscumperi păcatele!

Închide ochii şi pentru o clipă prefă-te într-o steluţă. N-o opri. Eşti tu, suflete, scânteia divină coborâtă pe pământ! Las-o liberă! Iată ea se înalţă, se întâlneşte cu alte steluţe, se îmbrăţişează, dansează şi îşi continuă urcuşul. E din ce în ce mai multă lumină. E un tot de lumină.

Porţile cerului sunt deschise şi lumina te primeşte în ea. Ţi-e bine. Ţi-e bine ca atunci când erai copil şi te cuibăreai în braţele mamei. Simţi mângâierea şi te simţi liber. Eşti mulţumit deplin.

Priveşte-te! Zâmbeşti!

O, Doamne, acum Te văd! Acum Te simt! Eşti aici, în inima mea! Eşti în mine, doar eu te acoperisem cu gândurile mele, cu vorbele mele, cu faptele mele, cu neştiinţa mea, cu grijile mele de om.

Doamne, Te rog, iartă-mă! Ce orb am fost! Acum am deschis ochii şi Te-am recunoscut! Eşti Tu, acela DINTOTDEAUNA!’’

Omule, acum că L-ai regăsit pe Dumnezeu, că L-ai văzut întâi în tine, apoi în mine, apoi în flori, apoi în soare, nu-L mai pierde!

CĂCI NU-I CALE DE-A TRĂI FĂRĂ EL!

Sursa: Mănăstirea Bârsana, Carte de căpătâi 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *