Cuviosul Paisie Aghioritul, despre boli și nenorociri din cauza blestemului
Multe boli cărora doctorii nu le găsesc pricina, pot fi din blestem. Cum să găsească doctorii, blestemul?
Odată mi-au adus la Colibă un paraltic. Un bărbat nu putea sta jos. Trupul îi era întărit ca un lemn. Unul îl ducea în spate. Cei care îl însoțeau mi-au spus: ,,De la vârsta de 15 ani este în starea asta și au trecut 18 ani de atunci”. Dar cum să pățească asta pe neașteptate?” am întrebat. ,,Nu se poate. Ceva se întâmplă”. Am căutat pe ici – pe colo și am aflat că l-a blestemat cineva. Ce s-a întâmplat? Odată mergea cu autobuzul la școală și stătea întins pe o bancă. La o stație s-au urcat un preot în vârstă și un bătrân și stăteau în picioare lângă el. Atunci cineva i-a spus: ,,Scolă-te, să stea vărstnicii”. Acela însă s-a întins și mai mult pe bancă, fără să dea importanță la cele zise. Atunci bătrânul care stătea în picioare îi spune: ,,Întins să rămăi și niciodată să nu poți ședea!” Și blestemul a prins. Vezi, tânărul a fost obraznic. Ca și cum ar fi spus: ,,De ce să mă scol, dacă am plătit locul?” Da, dar și celălalt a plătit, și este în vârstă, respectabil, și stă și în picioare, iar tu ești un copil mic de 15 ani și stai jos. ,,Din pricina asta este – i-am spus. Caută să te pocăiești, dacă vrei să te faci bine. E nevoie de pocăință. ,,Sărmanul, cum a înțeles puțin și a recunoscut, îndată s-a făcut bine!”
Câte de acestea ce se întâmplă azi sunt din blestem, din supărare peste măsura. Când se distrug familii întregi sau mor multe, sau din vrăji sau din blestem. Un tată avea un copil ce nu mai stătea acasă. Odată tatăl său îi spune foarte supărat: ,,Să vii odată pentru totdeauna”. Băiatul, în noaptea aceea, cum venea acasă, exact în fața casei sale l-a lovit o mașină și a murit. Prietenii lui l-au ridicat și l-au dus în casă. A venit după aceea și tatăl lui la Coliba mea și plângea. ,,Copilul a murit în fața ușii casei mele”, spunea. Luându-l pe ici – pe colo, mi-a spus mai apoi: ,,I-am spus un cuvânt”. ,,Ce i-ai spus?” – l-am întrebat. M-am înverșunat că umbla noptea și i-am spus: ,,Să vii pentru totdeauna!” Nu cumva a fost din asta? ,,Ei, din ce altceva? – i-am spus. Caută să te pocăiești și să te spovedești”.
,,De data asta să vii odată pentru totdeauna”, i-a spus, și l-au adus pe copil mort. Și după aceea durere și plâns pe tatăl lui.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003 – fragment