Credința neamului românesc
Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică
Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.
Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma şi cei din Grecia, când au venit aici cu
legiunile romane, au adus credinţa ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sunt dacii şi romanii, din care ne tragem noi, românii. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos.
Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de două mii de ani de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată
tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă.
Aţi văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova,
Muntenia şi Transilvania, toţi au fost creştini ortodocşi.
Aţi văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriţă. Lângă mormântul lui Mircea cel Bătrân, care a întemeiat Mănăstirea Cozia, veţi găsi o lespede de piatră pe care scrie: „Aici odihneşte Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”.
Ai auzit? El domn peste trei principate şi mama lui călugăriţă!
Apoi şi Ştefan cel Mare. Dacă mergeţi la Mănăstirea Probota, făcută de Petru Rareş, unde este şi îngropat, veţi vedea lângă dânsul scris: „Aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare”. Ei domni şi
mamele lor călugăriţe!
Vedeţi voi câtă legătură era atunci între credinţă şi conducere? Cel ce conducea ţara avea mamă călugăriţă şi frate călugăr. Aşa trebuie să murim! Au cunoscut că totul este deşertăciune. Dar erau adevăraţi domni. „Oricât ar fi, viaţa asta
este umbră şi vis! Este o scurtă trecere! Dar eu când mor, mă duc la o viaţă care nu are sfârşit. Cine are să se roage pentru mine?” Aşa cugetau înaintaşii…
Ai văzut că toţi îşi făceau câte o mănăstire şi mormânt în mănăstire? Fericiţi şi de trei ori fericiţi au fost domnii noştri
ortodocşi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, la Suceviţa; Petru Rareş, la Probota;
Lapuşneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistriţa; Mircea cel Bătrân, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor? Unde este
inima ta, acolo va fi şi comoara ta (Matei 6, 21; Luca 12, 34). Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniţi veşnic la Sfânta Liturghie.
Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credința ortodoxă