Cel ce umblă în frica de Dumnezeu, chiar dacă petrece în mijlocul oamenilor răi, nu se teme

Cel ce umblă în frica de Dumnezeu, chiar dacă petrece în mijlocul oamenilor răi, nu se teme. El are înlăuntrul său frica de Dumnezeu şi poartă arma nebiruită a credinţei, cu care poate să le împlinească pe toate, chiar şi pe cele ce par grele şi cu neputinţă celor mulţi. El petrece ca un uriaş în mijlocul piticilor, sau ca un leu mugind în mijlocul câinilor şi al vulpilor, încrezându-se în Domnul. Cu tăria cugetului său îi loveşte pe ei şi înspăimântă inimile lor, învârtind cuvântul înţelepciunii, ca pe un toiag de fier.

Să nu te miri dacă, stăpânit de frică, tremuri temîndu-te de toate. Căci eşti încă nedesăvârşit şi lipsit de tărie şi te temi ca un prunc de mormoloci. Căci frica este o boală copilărească şi vrednică de râs a sufletului iubitor de slava deşartă. Faţă de acest drac să nu cauţi să te foloseşti de cuvinte şi de contraziceri. Căci cuvintele nu folosesc nimic sufletului care tremură şi se clatină. Lăsându-le pe acestea, smereşte cu toată puterea gândirea ta şi vei vedea cum dispare frica.

Odată, cuprins fiind cineva de trândăvie, avea mintea slăbită şi întunecată şi sufletul moleşit, încât puţin mai trebuia ca să fie lipsit de întristarea inimii şi să stingă în el flacăra duhului şi să se umple toată casa trupului său de fum. Ba mai mult, se ivi în el o amorţeală a tuturor mădularelor, care-l ducea, din cauza moleşelii, la un somn fără măsură, încât era silit să lipsească şi de la slujbele obişnuite. El încercă să se împotrivească acestora prin înfrânare şi veghere. Dar biruind somnul, inima lui se înăspri din mândrie şi lipsindu-i de aici înainte întristarea, se strecură în el frica. Cînd o simţi pe aceasta în sine, ieşi din chilia sa la vreme nepotrivită şi plecând la un loc retras şi întunecat, stătu acolo şi ridică mâinile şi se însemnă cu semnul crucii, iar ochiul sufletului şi-l înălţă spre Dumnezeu. Umilindu-şi astfel puţin gândirea, îndată dracul fricii se depărtă puţin de la el. Dar dracul cumplit al slavei deşarte, mai puternic decât el, îi fură gândul, vrând să-l atragă şi să-l predea iarăşi dracului fricii. Înţelegând el aceasta, se miră şi rugă fierbinte pe Dumnezeu să izbăvească sufletul lui din asemenea curse ale diavolului.

Mare şi anevoie de înţeles socotesc că este pentru toţi această împreună-lucrare, răutate şi uneltire a dracilor. Căci am cunoscut pe dracul fricii însoţindu-se şi lucrând împreună cu dracul trândăviei şi pe acesta din urmă ajutându-l pe cel dintâi şi întărind lucrarea lui ; de asemenea, pe cel dintâi sădind în suflet frica împreunată cu învârtoşarea, iar pe al doilea întărind întunecarea, moleşeala, învârtoşarea şi deznădejdea sufletului şi a minţii. Trîndăvia le este nevoitorilor o încercare menită să le pricinuiască smerenie.

Cele 225 de capete teologice și practice, capetele morale și cuvântările morale întâi și a cincea ale Sfântului Simeon Noul Teolog, în Filocalia, vol.VI, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1977