Cei ce zic sau fac ceva fără smerenie se aseamănă celor ce clădesc iarna, sau fără cărămizi

Cei ce zic sau fac ceva fără smerenie se aseamănă celor ce clădesc iarna, sau fără cărămizi. Iar pe aceasta foarte puţini o află şi o cunosc prin cercare şi prin cunoştinţă. Cei ce îndrugă despre ea cuvinte, sunt asemenea celor ce vor să măsoare adâncul fără fund .

Noi însă, ca nişte orbi, ajutându-ne puţin, în chip tineresc, şi de închipuire, vom zice despre această mare lumină : smerenia nu este nici vorbire smerită şi nu înfăţişează nici chip de smerenie ; cel smerit nu se forţează să cugete smerit, nici nu se dispreţuieşte pe sine smerindu-se, chiar dacă acestea sunt prilejuri şi chipuri ale smereniei, ca înfăţişări deosebite ale ei. Ea este har şi dar de sus.

Cum zic părinţii, două sunt semnele smereniei : să te ai pe tine mai prejos de toţi şi să pui în seama lui Dumnezeu isprăvile tale. Cel dintâi este începutul, iar cel de al doilea sfârşitul. Ea vine în cei ce o caută după ce cunosc şi socotesc acestea trei în ei : că sunt mai păcătoşi decât toţi, că sunt mai răi decât toate făpturile, ca unii ce sunt contrari firii, şi că sunt mai de plâns decât dracii, fiindcă sunt slugi dracilor. Aceştia se simt datori să zică : de unde ştiu eu întocmai păcatele oamenilor, ce fel şi câte sunt ? De unde ştiu eu că aceia întrec sau ajung păcatele mele ? Şi din pricina neştiinţei, o, suflete, suntem mai jos decât toţi oamenii, şi sub picioarele lor, fiind pământ şi cenuşă (Facere XVIII, 27). Şi cum nu sunt eu mai rău decât toate, odată ce toate făpturile se găsesc în starea cea după fire, precum au fost făcute, iar eu, pentru fărădelegile nemăsurate, sunt într-o stare potrivnică firii ? Cu adevărat şi fiarele şi dobitoacele sunt mai curate decât mine păcătosul şi de aceea eu sunt dedesubtul tuturor, ca unul ce am căzut în iad încă înaintea morţii şi acolo zac. Dar cine nu ştie, din simţire, că păcătosul este mai rău şi decât dracii, ca rob şi ca supus al lor, închis încă de aici împreună cu ei în întuneric ? Cu adevărat, cel stăpînât de draci este mai rău decât aceia. De aceea umpli adâncul împreună cu ei, nenorocitule ! Iar dacă sălăşluieşti în iad şi în adâncul fără fund, împreună cu ei, încă înainte de moarte, de ce te amăgeşti nebuneşte să te numeşti pe tine drept, după ce te-ai făcut păcătos şi spurcat şi demon prin faptele tale cele rele ? Vai de rătăcirea şi de amăgirea ta, cinstitorule al demonilor, câine necurat, aruncat pentru acestea în foc şi în întuneric !

Sfântul Grigorie Sinaitul, Filocalia, Volumul 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1977

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *